Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful Consiliului Concurenței, răspuns DUR la atacurile ministrului Agriculturii: 'Nu prinzi hoțul dacă faci prea multă gălăgie'

Capital
Bogdan Chiritoiu

Fiecare are stilul său, însă important este să colaborăm și să ne facem treaba, astfel încât consumatorii români să beneficieze de cele mai bune prețuri, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Declarația șefului autorității de concurență vine la o zi după ce ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, în ședința de Guvern, că Bogdan Chirițoiu ar trebui să dea explicații Executivului pentru afirmațiile potrivit cărora deficitul bugetar poate fi o cauză a scumpirii alimentelor.

Citește și: Băsescu, propuneri de CRIZĂ. Fostul preşedinte vrea TĂIERI masive şi REDUCERI bugetare

"De pildă, la ouă, astăzi, în România, fermierul îl produce cu 36 de bani. Îl scoate la poarta fermei sigilat, ambalat, etichetat, îl și transportă în piață, îl duce pe raft, practic, îl pune pe raft și de aici, deodată, până la 1 leu (prețul unui ou — n.r.), ceea ce din punctul nostru de vedere nu este justificat. Am rugat, prin adresă scrisă, pentru că așa e normal între instituțiile statului să comunicăm, așa cum trebuie, președintele Concurenței care, dacă este astăzi aici, poate să mai dea o dată o explicație pe care n-aș cataloga-o decât împotriva țării. Foarte atent spun acest lucru și foarte apăsat, pentru că a spune că sunt diferențe de preț ca urmare a faptului că au schimbat, că e deficitul bugetar, mi se pare prea mult", a declarat Daea.

Prim-ministrul l-a întrebat pe Daea la ce se referă, iar acesta a răspuns: "Nu știu, dumnealui știe, ar fi bine să dea explicații Guvernului României, pentru că dumnealui nu este păun printre găini, fără să-și păteze aripile și noi să fim în fiecare zi perpeliți, fie de situația reală pe care o are țara, iar dumnealui se plimbă cu explicații căutând un răspuns peste doi ani de zile când nu mai sunt nici găinile și poate nu mai suntem nici noi".

În replică, președintele Consiliului Concurenței a precizat că autoritatea este o instituție puternică și profesionistă iar colaborarea între instituții trebuie să se realizeze discret, în întâlniri directe, și să nu fie mediată de presă.

"Nu cred că există dubii că în Consiliul Concurenței statul român are o instituție puternică și eficientă, profesionistă. Evident că pe situații punctuale trebuie să colaborăm. Teoretic pot fi divergențe, dar de fapt nu sunt divergențe, tragem în aceeași direcție. Vrem să ne asigurăm că piața funcționează în România, iar consumatorii români beneficiază de cele mai bune prețuri. Abordările pot fi diferite pentru că avem alte instrumente legale și este foarte bine să ne completăm unii pe alții. Prin specificul activității noastre, care înseamnă sancționarea unor înțelegeri ilegale, pentru asta avem nevoie de o anumită discreție. Nu prinzi hoțul dacă faci prea multă gălăgie", a mai spus Chirițoiu, conform Agerpres.

Jurnaliștii au insistat, indicând limbajul colorat al ministrului Agriculturii la adresa sa, iar Chirițoiu a răspuns: "Sunt un funcționar cenușiu al statului român, da, ăsta sunt... Fiecare om are stilul lui. Nu suntem toți la fel, fiecare are stiluri diferite. Nu este important să fim cantonați într-o polemică între persoane și între instituții, ci important este să colaborăm între noi și să ne facem treaba".

Citește și: Dragnea și Tăriceanu, mișcare strategică în timpul moțiunii. Cu cine discută liderii coaliției

Președintele Concurenței a mai spus că nu a vorbit pe această temă cu Petre Daea înaintea ședinței de Guvern.

El a explicat că scumpirea de 50%, cum se observă la ouă și unt, nu poate fi pusă cu totul pe seama deficitului și deprecierii cursului, iar pentru aceasta a fost demarată analiza Consiliului Concurenței.

"Dacă vorbim de prețul ouălor, o creștere de 50% nu se poate explica doar prin efectul macroeconomic al deficitului bugetar, deficitului comercial și al deprecierii cursului. Aceste elemente există, ele generează o creștere moderată a prețului, iar creșterea de 3% din octombrie 2017 față de octombrie 2016, aceea este o creștere moderată a prețurilor și ea se leagă de aceste variabile macroeconomice. Creșterea mare la ouă nu are legătură cu aceste variabile. Avem o analiză începută. Vedem evoluțiile internaționale și că aceste lucruri se întâmplă și în alte țări din UE. Nu excludem faptul că pot fi comportamente incorecte, ilegale ale unor actori din România, iar acestea, dacă le vom identifica, le vom sancționa", a arătat Chirițoiu.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri că majorările de preț la ouă înregistrate în ultima perioadă nu sunt justificate și l-a acuzat pe președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, că a prezent date și analize "superfluu, împotriva țării".

"Dat fiind faptul că în piață, la unele produse, (prețurile — n.r.) au crescut nejustificat, imediat am instituit la nivelul ministerului o echipă de control. De altminteri, ieri, cu aprobarea dumneavoastră, au intrat în dispozitiv toate instituțiile statului să verifice ce și cum. Am făcut și o adresă domnului președinte al Consiliului Concurenței și l-am rugat să intervină. Sunt elemente pe care noi nu le cunoaștem, dat fiind faptul că ele nu se justifică din punct de vedere al calculelor pe care le facem și al logicii privind desfășurarea procesului de producție", a declarat Petre Daea, în deschiderea ședinței de Guvern, la solicitarea premierului.

Tudose i-a cerut să explice creșterea de prețuri la produsele alimentare, menționând că au început să circule caricaturi cu "găini care își iau haine de blană că s-au scumpit ouăle".

Citește și: Premierul Tudose îl laudă pe Băsescu. Replică incendiară pentru deputatul care a adus alimente în plen

"Lucrurile acestea trebuie abordate cu seriozitate de președintele Consiliului Concurenței și fac un apel la domnia să se abțină la analize din acestea superfluu și să folosească instrumentele pe care le are. Îmi spunea mereu că îmi trimite documente și date. (...) Din data de 15 noiembrie când am solicitat scris să intervină nu am primit nicio comunicare scrisă din partea Consiliului Concurenței privind colaborarea interinstituțională în așa fel încât să vedem ce este pe piață", a susținut Daea.

Ministrul a adăugat că sunt "unele elemente" pe care nu le poate spune în Guvern, dar atunci când "colectivul" de la Ministerul Agriculturii va finaliza analiza privind creșterea prețurilor la produsele alimentare aceasta va fi prezentată.

"Din punctul meu de vedere sunt scumpiri la acest produs nejustificate. Dovadă este și faptul că astăzi am primit pe whatsapp o imagine de la un magazin de la Sibiu. Când am fost săptămâna trecută cartonul era 23 de lei, astăzi e 16 lei. Păi, nu am schimbat nimic, nici în rețeta furajeră, nici în costul de producție, producătorul a rămas în același proces tehnologic. Motiv pentru care am solicitat sprijin și aștept să se concretizeze această analiză și să putem să o aducem în fața Guvernului să vă informăm exact ce se întâmplă", a mai spus Daea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.