Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

10 evenimente speciale de 10 mai. Coroana română, la 150 de ani

Casa Regala

În 2016, pe 10 mai, se împlinesc 150 de ani de când prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului şi a fost proclamat domnitor al României. În această perioadă sunt organizate nu mai puţin de 10 evenimente menite să marcheze cei 150 de ani ai Coroanei române, dar şi alte momente importante din viaţa Casei Regale.

Inaugurarea Școlii “Regina-mamă Elena”

Joi, 5 mai 2016, la ora 11, va fi inaugurată Școala „Regina-mamă Elena”, în București, sectorul 6, strada Fabricii, nr. 22.

Evenimentul omagiază împlinirea, pe 3 mai 2016, a 120 de la nașterea reginei.

Vor lua parte Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena și dl Alexander Philips Nixon, Principesa Maria.

Ceremonie cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la nașterea Reginei-mamă Elena

Vineri, 6 mai 2016, la ora 12, la Templul Coral din București, va avea loc o ceremonie organizată de Federația Comunităților Evreiești din România cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la nașterea Reginei mamă Elena.

În anul 1993, la unsprezece ani de la moartea Reginei mamă Elena, Statul Israel și Institutul Yad Vashem i-au conferit titlul și medalia de „Drept Între Popoare” pentru zecile de mii de vieți de evrei salvate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Vor lua parte Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena și dl Alexander Philips Nixon, Principesa Maria.

Lansarea volumului “Anul Regal”

Vineri, 6 mai 2016, la ora 18, în Foaierul Sălii Radio din Strada General Berthelot, va avea loc lansarea volumului „Anul Regal”, publicat de Editura Adenium și editat de Daniel Șandru și Alexandru Muraru.

Vor prezenta volumul editorii lui, dnii Șandru și Muraru, precum și jurnaliștii Liviu Mihai și Ovidiu Nahoi.

Vor lua parte Principele Radu, Principesa Elena și dl Alexander Philips Nixon, Principesa Maria.

Concert Regal la Sala Radio

Vineri, 6 mai 2016, la ora 19, la Sala Radio din Strada General Berthelot va avea loc un concert regal dedicat sărbătoririi a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României.

Vor asista la concert Principele Radu, Principesa Elena și dl Alexander Philips Nixon, Principesa Maria.

“Cupa Regelui” la oină

Sâmbătă, 7 mai 2016, la ora 11, va avea loc la Stadionul Național de Rugby din Capitală, finala “Cupei Regelui” la oină.

Federația Română de Oină se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regelui.

Va lua parte la finala cupei Principele Radu.

Vernisajul expoziției „Arhitectură și regalitate 1866 – 1881 – 2016”

Sâmbătă, 7 mai 2016, la ora 12, la Castelul Pelișor, va avea loc vernisajul expoziției „Arhitectură și regalitate 1866 – 1881 – 2016” realizată de acad. Răzvan Teodorescu, prof. univ. dr. Augustin Ioan, prof. univ. dr. Marius Marcu Lăpădat,  Ionel Stoicescu și Octavian Carabela.

Expoziția omagiază aniversarea a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României și cuprinde trei secțiuni: “Arhitectura regilor şi reginelor României”, “Arhitectura reprezentativă în România influenţată de regalitate şi de monarhi” și “Expoziţia expoziţiilor regale”.

Expoziția „Arhitectură și regalitate 1866 – 1881 – 2016” este organizată de Fundaţia Creart, Institutul Cultural Român, Uniunea Arhitecţilor și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Vor lua parte la vernisajul expoziției Principesa Elena și dl Alexander Philips Nixon.

Sesiune Solemnă la Academia Română

Luni, 9 mai 2016, la ora 11, în Aula Mare a Academiei Române, va avea loc o sesiune solemnă dedicată sărbătoririi a 150 de ani de la venirea în țară a Principelui Suveran Carol.

ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, va lua cuvântul în numele Familiei Regale.

Vor fi prezenți Principele Radu, Principesa Elena și dl Alexander Nixon, Principesa Sofia, Arhiducesa Maria-Magdalena și Baronul Hanns-Ulrich de Holzhausen.

Depunere de flori și spectacol militar la Statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal

Marți, 10 mai 2016, la ora 10.45, la Statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal, va avea loc o ceremonie militară și depunere de flori.

Își vor da concursul orchestra și militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul.

Vor fi prezenți Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Nixon, Principesa Sofia, Arhiducesa Maria-Magdalena și soțul ei.

Ridicarea Stindardului Regal pe Castelul Peleș

Marți, 10 mai 2016, la ora 13.20, pe terasa Castelului Regal Peleș, va avea loc ceremonia înălțării Stindardului Regal pe catargul din turnul edificiului.

Stindardul Regal va flutura, în ziua de 10 mai 2016, pentru prima oară după anul 1947.

Vor fi prezenți la ceremonie membri ai personalului Casei Majestății Sale Regelui de la Palatul Elisabeta și de la Castelul Săvârșin, orchestra Academiei Forțelor Aeriene de la Brașov, personalul Muzeului Național Peleș, invitații Familiei Regale veniți din străinătate pentru Jubileul de 150 de ani.

Stindardul Regal va fi ridicat la sosirea pe terasa castelului a Custodelui Coroanei. Vor fi de față Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Philips Nixon, Principesa Sofia, Arhiducesa Maria-Magdalena și soțul ei.

Garden Party și Concert Regal la Castelul Peleș

Marți, 10 mai 2016, toți cei care doresc să fie alături de Familia Regală în ziua sărbătorii naționale, la aniversarea a 150 de ani de la fondarea Casei Regale, sunt bineveniți pe peluza Castelului Peleș, cel mai târziu la ora 17.

Muzica Reprezentativă a Armatei va susține un concert pe terasa castelului, între ora 17 și ora 18.

Familia Regală va ieși pe balconul castelului pentru a saluta invitații, la ora 18. Trei avioane ale Iacărilor Acrobați vor survola parcul regal.

La ora 18.30 va începe concertul susținut de Camerata Regală, dirijat de Tiberiu Soare, având ca soliști pe violonistul Remus Azoiței și tenorul Teodor Ilincăi.

Evenimentul va avea loc în prezența Custodelui Coroanei și Principelui Radu, alături de Principesa Elena și dl Alexander Nixon, Principesa Sofia, Principesa Maria și Arhiducesa Maria-Magdalena alături de Baronul Hanns-Ulrich de Holzhausen.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.