Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acces mai rapid și mai simplu la medicamente gratuite și compensate

medicamente

Persoanele care suferă de afecțiuni grave precum cele oncologice, cardiovasculare, boli rare, etc. – vor avea acces mai rapid și mai facil la medicamente gratuite și compensate după ce Guvernul a aprobat astăzi, prin Hotărâre, mai multe modificări prin care se elimină o verigă intermediară administrativă.

După modificările stabilite astăzi, pacienții vor putea beneficia de medicamente compensate și gratuite pentru afecțiunile menționate, în baza prescripției medicului specialist, fără a mai fi nevoie și de aprobarea comisiilor de experți de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casele de Asigurări de Sănătate de la nivel local, după caz. Prin urmare, se scurtează timpul de la momentul diagnosticării până la momentul începerii tratamentului, iar în cazul pacienților pentru care tratamentul a fost deja inițiat, continuarea accesului la medicamente se va face mai rapid și mai simplu, fără a mai parcurge această procedură administrativă.

Citește și: Cum a ajuns România colonia Europei. SEMNAL DE ALARMĂ

Concret, pentru 106 Denumiri Comerciale Internaționale (DCI) se elimină obligativitatea aprobării medicamentelor de către comisiile de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casele de Asigurări de Sănătate de la nivel local. Prescrierea medicamentelor se va face de către medicul specialist, potrivit protocoalelor terapeutice aprobate prin Ordinul ministrului Sănătății și al președintelui CNAS 1301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, pacienții beneficiază de prescripție medicală la momentul diagnosticării, cu încadrarea în criteriile de eligibilitate potrivit protocoalelor terapeutice, asigurându-se astfel accesul mai rapid la medicamentele necesare.

În prezent, la nivelul CNAS comisii de experți aprobă un număr de 70 de DCI-uri unice pentru următoarele arii terapeutice: afecțiuni oncologice, boli rare (ex. hemofilie, scleroză multiplă, scleroză tuberoasă etc), afecțiuni reumatice, tratamentul hepatitei cronice de tip B și C, tratamentul infertilității, obezitate.

Citește și: DOVEDIT ȘTIINȚIFIC Cu cât crește riscul de atac de cord în cazul celor care consumă alcool

La nivelul caselor de asigurări de sănătate, comisiile la nivel local aprobă 36 de DCI-uri unice pentru următoarele arii terapeutice: afecțiuni cardiovasculare, tratamentul substitutiv al afecțiunilor oncologice, boala Parkinson, ADHD, diabet zaharat, tulburări de creștere la copii, scleroză multiplă, epilepsie.

Comisiile de experți sunt constituite din medici de specialitate în aria terapeutică pentru care se emit deciziile de avizare/neavizare a inițierii și/sau continuării tratamentelor cu medicamente.

Citește și: Energia fotovoltaică va devansa cărbunele și devine cea mai ieftină sursă de energie din lume

Actul normativ aprobat de Guvern va intra în vigoare începând cu 1 martie 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.