Un accident rutier grav, din care au rezultat două victime, a avut loc sâmbătă, pe DN 1, la ieşirea din Ciolpani spre Ploieşti, a anunţat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti. Potrivit acestuia, la faţa locului s-au deplasat două ambulanţe SMURD, două autospeciale de stingere şi o maşină de descarcerare.
În prezent, se procedează la descarcerarea unui bărbat în vârstă de 60 de ani, care se află în stop cardiorespirator, precizează sursa citată. A doua victimă nu este încarcerată şi se află sub evaluare medicală în echipajul SMURD, anunţă Agerpres.