Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acuzații grave la adresa României: Milioane de dolari pentru centre de tortură ale CIA

arest1

Agenţia Centrală americană de Informaţii a plătit României "milioane de dolari" pentru a găzdui închisori secrete, a afirmat o avocată miercuri, în prima zi a audierilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), unde România este acuzată că a permis CIA să tortureze pe teritoriul său suspecţi de terorism în cadrul unui program secret de extrădări în timpul preşedinţiei lui George W. Bush, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

Amrit Singh a declarat la CEDO că închisori CIA au funcţionat în România din 2003 şi până în 2005, cu "încuviinţarea şi complicitatea" Guvernului de la Bucureşti, acuzaţii pe care autorităţile române le resping. Amnesty International a catalogat audierea de miercuri drept "o piatră de hotar în (tragerea la) răspundere" în acest dosar.

Vezi și: ISIS a publicat harta TERORII: Care sunt zonele cu risc MAXIM de atac

Curtea a anunţat că va statua în câteva luni dacă România a permis cu bună ştiinţă să funcţioneze închisori secrete CIA în care s-a practicat tortura şi dacă nu a reuşit să împiedice torturarea clientului lui Singh.

Singh a declarat telefonic pentru The Associated Press că România "este derutată şi refuză să recunoască evidenţa" în pledoria sa. Ea a adăugat că clientul ei - sauditul Abd al-Rahim Al Nashiri - a fost încătuşat, privat de somn, supus unor zgomote puternice şi lumini intense, pălmuit şi supus unei "hrăniri rectale cu forţa" într-o închisoare CIA din Bucureşti, în 2014.

Nashiri se află în prezent în custodia Statelor Unite, la închisoarea militară de la Guantanamo Bay (Cuba). Avocata a subliniat că maltratarea lui Nashiri nu a condus la obţinerea unor informaţii utile.

Vezi și: Peste 50 de ARME descoperite la un hotel de lux din București

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.