Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adevăratele mize ale întâlnirii dintre Papa Francisc și Patriarhul Kirill

papa francisc

Întâlnirea istorică, pe aeroportul din Havana, între Papa Francisc şi Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse este prima întrevedere la acest nivel între cele două Biserici care are loc după Marea Schismă din 1054, care a împărţit creştinismul între catolicism şi ortodoxie. Este un mare eveniment în plan religios, care are însă şi numeroase aspecte politice, comentează DW. Cei doi se vor întâlni în capitala Cubei, acolo unde Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii se află într-o vizită oficială, iar Papa va face o escală în drumul său către Mexic, unde va efectua o călătorie apostolică. Locul ales nu este însă nici pe departe rodul întâmplării.

În ultimii ani, speculaţiile referitoare la o asemenea întrevedere presupuneau că aceasta ar fi urmat să se desfăşoare la Minsk, în Belarus, sau în capitala Austriei. Dar oricare punct din Europa s-ar fi ales, nu ar fi fost lipsit de vreo legătură cu divizarea creştinismului între Occident şi Orient. De aceea, ''Havana este locul ideal'', potrivit preşedintelui Societăţii de Studiere a Creştinismului Oriental, istoricul Karl Pinggera. Cuba are un regim laic, cu o anumită afinitate pentru Moscova şi care, totodată, s-a distanţat de Occident, a explicat el.

''În Rusia lui Putin, Kremlinul şi Biserica merg mână în mână contra Occidentului'', a subliniat Rudolf Prokschi, profesor de teologie şi istoria creştinismului oriental la Universitatea din Viena. În opinia lui, este ''o alianţă cum nu a mai exista înainte în peste o mie de ani de ortodoxie rusă''. În prezent, aceasta a devenit religie de stat, ca în perioada absolutismului, susţine profesorul, care este de părere că întâlnirea Patriarhului Kirill cu Papa Francisc ar fi şi o ocazie de manifestare a autonomiei pentru ortodoxia din Rusia.

Pe de altă parte, în iunie va avea loc în insula Creta, din Grecia, Consiliul Pan-ortodox între bisericile ortodoxe autocefale. Reuniunea va fi condusă de Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, considerat de ceilalţi drept ''primul între egali'' şi cel care a menţinut comunicarea cu Biserica Catolică. Biserica Ortodoxă Rusă, cea mai mare ca număr de credincioşi dintre Bisericile ortodoxe, nu este mulţumită de ideea ca Patriarhul Bartolomeu să discute cu Vaticanul în numele tuturor ortodocşilor. Acest lucru se explică prin aceea că nici dialogul dintre patriarhul ecumenic şi cel ortodox rus nu este lipsit de asperităţi - unele istorice, din perioada fostului regim comunist, şi altele mai recente,generate de conflictul din Ucraina. După întâlnirea cu Papa Francisc însă, patriarhul Kirill va putea merge la consiliul din Creta ca un învingător într-o nouă eră a creştinismului, scrie Konstantin von Eggert, jurnalist de origine rusă. ''Această întâlnire dintre întâistătătorul Bisericii Catolice şi cel al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a fost pregătită cu mult timp înainte, va fi prima din istorie şi va marca o etapă importantă în relaţiile dintre cele două Biserici', a menţionat comunicatul comun al Sfântului Scaun şi Patriarhatului Morcovei, citat de radio Vatican. Întâlnirea cuprinde discuţii între cei doi înalţi prelaţi şi se încheie cu semnarea unei declaraţii comune, anunță Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.