Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adrian Năstase, elogiu pentru un fost mare liberal

Stanga Romaneasca

Fostul premier și lider al PSD, Adrian Năstase, îi aduce un elogiu unuia dintre cei mai mari liberali din istoria modernă a României, Ion Rațiu, cel care a murit în anul 2000.

”In 17 ianuarie, s-au implinit 15 ani de la moartea lui Ion Ratiu. Avea 83 de ani in 2000, când a plecat, odată cu un mileniu care dispărea, cu o elegantă ce nu se mai potrivea noilor bătălii politice. Se născuse in 1917, in acelasi an cu tatăl meu. L-am cunoscut bine in Parlamentul primei Constitutii, intre 1992 si 1996, atunci când a trebuit să propunem noi proceduri si reguli de functionare. Im amintesc că am mers impreună la Londra, pentru a prelua idei si modele – ora premierului in Parlament, sesiunea săptămânală de intrebări si răspunsuri, formula motiunilor simple, etc. Am fost, al[turi de el, la Clubul parlamentar britanic, pe care l-am “reprodus” la Bucuresti, pentru a permite dialogul intre deputati de culori diferite. Volumele sale de note zilnice – cele publicate – contin numeroase informatii despre viata politică romănească, despre personalităti, evenimente. Cine mai are, din păcate, răbdarea de a le mai citi? Ele rămân, oricum, o cronică fascinantă a unei perioade complicate a tranzitiei românesti.

Vă voi da un exemplu – relatarea vizitei parlamentare pe care am efectuat-o impreună, la Moscova, in noiembrie 1994 (Ion Ratiu, “Marele lobby: România in NATO”, 2002, pag. 250 si urm.):

 

“Miercuri, 23 Noiembrie 1994

…Probleme cu plecarea la Moscova. Eram programaţi să plecăm azi-dimineaţă la orele 11.00. N-am avut nici o confirmare că vom fi primiţi bine. Discut cu Năstase. Cum ei, ruşii, ne-au invitat, ar fi o greşeală, i-am spus, să nu mergem. „Da, dar să nu fim trataţi ca o ţară din lumea a treia”!, a ripostat Năstase. De acord. Să mai încercăm, însă. Aşa am ajuns să vorbesc de mai multe ori cu ambasadorul Ostrovenko şi cu Gheorghieş, Consilierul Ambasadei noastre din Moscova. Suntem aşteptaţi acolo. Rămâne acum ca Rîbkin, Preşedintele Dumei, să con­firme că el va cere lui Elţîn, care acum e la Pskov, să ne primească oricând vrea el, la sfârşitul săptămânii, Sâmbătă sau Duminică.

La şedinţa Biroului Permanent, s-a votat cu un vot împotrivă (Berceanu), şi o abţinere (Cristian Rădulescu) să ni se dea mandat, lui Năstase şi mie, să decidem dacă mergem, sau nu, la Moscova în cele din urmă. E o victorie a bunului simţ, a diplomaţiei şi a puterii de convingere ce am fost nevoit să aplic. Să sperăm că va ieşi bine şi că vom merge.

Ne vine confirmarea de la Rîbkin din Moscova. Năstase mă infor­mează că mergem. E bine că ne-am lăsat greu. Să înţeleagă că noi nu mergem cu „să trăiţi”. „Aţi avut un mare succes, îmi spune Ghibernea. II felicit pe Ostrovenko la telefon. „We both deserve congratula­tions. We did it together, a fost reacţia lui. Sunt sigur că e bine, aşa. Sper că n-o să mă întorc de la Moscova dezamăgit.

Am călătorit într-un „Falcon 50“ – avion de opt locuri, foarte con­fortabil. Ne-au dat o masă bună şi am citit materialul informativ ce ni s-a pregătit. Bun. Călătoria a durat aproape trei ore. La aeroport ne-a aşteptat Mitiukov, cel care, împreună cu Nikonov, reprezintă Rusia la AAN (Adunarea Atlanticului de Nord, n.b.). Prima impresie: Când ne-am dat jos din avion, soldaţi în unifor­mă. Ne-au cerut paşaportul. într-o cameră de recepţii Mitiukov ne-a rostit un cuvânt de bun sosit. A vorbit, apoi, lung, Năstase. Am zis şi eu ceva, referindu-mă la Titulescu, care vroia relaţii bune cu URSS, şi Băteanu, care vroia să afle „secretul“ îmbogăţirii enorme şi rapide a câtorva ruşi – cum e bine ştiut!

Adevărat convoi de maşini: Poliţia, Năstase cu steagul României, altă maşină de serviciu, altă maşină mare, neagră cu ambasadorul nostru, tot cu steag. Apoi eu, singur, tot într-o maşină mare, iar după, restul dele­gaţiei noastre câte doi de maşină: Nicolae Băteanu (PDSR), F. Asztalos (UDMR), C. Hoară (PSM), P Suhov (Minorităţi), plus însoţitorii noştri: D. Ghibernea, O. Şincai şi S. Postolache şi cei de la Ambasadă.

Ne-am instalat în camera de şedinţă. A venit după câteva minute delegaţia Dumei, în frunte cu Preşedintele ei, I.P. Rîbkin.

Rîbkin a deschis şedinţa. Ne-a vorbit lung, despre programul greu legislativ ce are acest „al 8-lea Parlament în istoria poporului rus“. Apoi descrie retragerea trupelor din ţările satelite, din Ţările Baltice din Germania de Est şi despre ce se întâmplă în Caucaz, Transnistria etc.

Năstase a fost mai concret. A adus discuţia la Basarabia, Bucovina de Nord, Moldova, Armata a 14-a şi de ce nu e eliberat Ilie Ilaşcu. A menţionat de Tezaurul României. Eu m-am referit la legăturile eco­nomice strânse care existau între România şi URSS. Ceea ce producem noi este şi astăzi cerut în Rusia. Dar am sugerat că e mai important ca ei să ne spună care sunt problemele care trebuie discutate. Noi am venit cu inima deschisă. Noi vrem relaţii bune.

Masă tot la hotelul nostru, „President Hotel”, la restaurantul de la etajul 14, în vârful edificiului. întâlnirea cu guvernul, programată pen­tru ora 2.30 p.m., a fost amânată până la 4.00. Au într-adevăr probleme. Se dezbate bugetul etc.

Ne-a primit Bolşakov, cu o serie de asistenţi. El e Viceprim-minis-tru. Cernomîrdin e în străinătate. In cuvântul lui de bun venit, numai generalităţi legate de problemele „de tranziţie”. Nimic despre noi. Năs­tase, cam la fel. A dezvoltat însă problema colaborării noastre econo­mice. E remarcabil cum oamenii ăştia pot să utilizeze atâtea cuvinte pentru a spune aşa de puţin.

Bolşakov e tipul fostului mare comunist. Solid, compact, privire directă, autoritar. Zâmbeşte din când în când. Exudă încrederea în sine. Când am ajuns la timpul ce ne-a alocat, pur şi simplu s-a ridicat, ne-a strâns mâna etc…

Vineri, 25 Noiembrie 1994

La “Foreign Policy Association”, ne primeşte preşedintele ei. Discuţie lungă, cvasi-filosofică. Ca de obicei, între Năstase si gazdă. Mi-a venit însă, şi mie rândul: Fiecare naţiune se întoarce la constanta ei. Noi, românii, avem nevoie de supravieţuire care ne ghidează politi­ca externă. Dumneavoastră, ruşii, aveţi nevoia de a împărtăşi altora adevărul ce deţineţi. Aţi avut pan-ortodoxia, pan-slavismul, pan-comunismul. Sunteţi o naţiune mare. Acum că aţi respins comunismul, care vă dădea întreaga lume ca obiectiv, sunteţi în căutare de o doctrină capabilă să însumeze acest mesianism. Am presupus că există o auten­tică dorinţă de a repudia imperialismul, dar numai cu un semn de între­bare. Şi la câţi? Poate prea puţini! Şi cum democraţia nu are nici o tradiţie de durată în Rusia, ce altceva pun în locul comunismului?

A reacţionat foarte bine. A acceptat că e problema lor principală. De aceea atâta dezorientare. De aceea atâtea partide. De fapt, Rusia n-a avut decât cinci dume. Prima în 1904, care a durat abia două luni. Apoi a doua, care a durat doi ani şi jumătate. A treia, până în 1912. A patra până la Revoluţie şi preluarea puterii de Kerensky. Şi asta e a cincea, aleasă după ce Elţîn a tras cu tunul în ultimul Parlament sovietic.

Intrunire cu Mitiukov şi Nikonov şi Adrian Pujanovski, care este Preşedinte. Subcomitetul anti-monopolist. De asemenea, Preşedintele Grupului Parlamentar de prietenie ruso-română.

După masă, cu V.P. Lukin, Preşedintele Comitetului pentru probleme internaţionale. Era secondat de Bogomolov. Amândoi bine informaţi.

Foarte interesantă discuţia cu Valerian Viktorov, Vicepreşedinte al Consiliului Federaţiei. Bărbat înalt, bine făcut, cu mână mare, fermă. Ei nu pot modifica legile. Le aprobă sau le resping şi le trec, dacă le aprobă, Preşedintelui spre promulgare. Instituie şi încetează starea de necesitate şi utilizarea trupelor în afara graniţelor ţării. în fine, tot lor le revine dreptul de a introduce o moţiune de neîncredere în Preşe­dintele Rusiei.

Ne-am dus cu toţii la marele Muzeu Tretiakov. Expoziţie retrospec­tivă a marelui lor pictor Repin. M-au interesat diferitele portrete. Re­marcabile, mai ales cele ale lui Tolstoi, în tot felul de posturi, inclusiv la coarnele plugului. Apoi, vasta pictură „Volga Boatmen”. Kari, cari­caturistul finlandez, ar fi foarte, foarte interesat. Repin are multe tablouri vaste. Cel cu împăratul Alexandru III, în mijlocul unei mulţi­mi, merită menţionat. Rama e excepţională. O operă de artă în sine. Am remarcat un autoportret din tinereţe al lui Repin ce semăna cu Petofi. Deputatul ungur Asztalos, spre amuzamentul meu, a fost de acord. „într-adevăr. Mă întrebam de ce-1 ştiu eu aşa de bine pe omul ăsta?” Remarcabil pictor. Atâtea stiluri.

Seara, la Ambasada română. Clădire absurdă. Salonul e ca o sală de aşteptare într-o gară mare. Construită de Ceauşescu după indicaţiile lui, acum vreo 20 de ani, are o singură calitate: e într-o parte a Mosco­vei unde au putut achiziţiona mult teren. Au o grădină mare.

Cină excelentă. Din nou Mitiukov şi Nikonov, plus Krîlov. „Nu eram sigur că putem să venim”, i-a spus Năstase, indicând ca nu ni  s-au asi­gurat întâlniri la nivelul cel mai înalt. „Nici eu nu ştiam dacă să vin, sau nu, la această cină”, i-a răspuns Krîlov. Conversaţia mea cu Niko­nov, care era la dreapta mea la masă, a fost autentic interesantă, nu numai diplomatică. Ei au destule probleme. Cred că el vrea să meargă spre democraţie. Mă întreb ce influenţă are? Mai ales că, aud, e evreu. Cunoscând prea bine prejudecăţile ruşilor împotriva evreilor, e un semn de întrebare.

După cină, la un cognac, limbile s-au dezţelenit şi s-a discutat foarte deschis despre Moldova, Ilie Ilaşcu, Pactul Ribbentrop-Molotov, Armata a 14-a, Lebed. Vorbind de Lebed, se pare că acest general are mai mare popularitate în Rusia decât Elţîn însuşi.

Sâmbătă, 26 Noiembrie 1994

Mi-a făcut atâta plăcere să mă trezesc odihnit. Peisajul de la fereastra mea de la etajul al 7-lea, aşa cum îmi imaginam eu Moscova. Fluviul Moskva, mare, imediat după o grădină, loc viran, cu arbori desfoliaţi. Una din cele 7 clădiri, tip „Scânteia”, pe care Stalin le-a inventat, în depărtare, la orizont. Şi totul acoperit într-un linţoliu de zăpadă albă, pură. Le-am spus acest lucru şi celorlalţi, la micul dejun. Şi ei încântaţi.

Ne-am împachetat bagajele. N-am pus bocancii mei din piele de ure­che de elefant dar m-am gândit s-o fac. Ieşit afară să ne urcăm în ma­şini, era frig. „N-aveţi nimic să vă puneţi pe cap?” mă întreabă Băteanu, care a apărut cu papion şi un fular mare, roşu. Şi Ghibernea m-a sfătu­it să-mi iau ceva. M-am urcat din nou sus şi mi-am luat căciula. N-am regretat. La Zagorsk, frig mare. Aproximativ minus şapte grade. Mai şi sufla un vânt rece, chiar viscol. Pe pământ, zăpadă bătătorită şi gheaţă. Aşa-mi trebuie. Am cărat bocancii de la Bucureşti la Moscova şi-i duc înapoi. Dar, aici, unde aveam nevoie de ei, nu i-am adus. Noroc cu colegul meu Suhov, deputatul lipovean care avea nişte ghete anti-dera-pant, cumpărate în Germania. L-am ţinut de braţ tot timpul.

Am stat vreo 2 ore şi mai bine. Extrem de interesant. Am început cu prima biserică ridicată deja în sec. al XlII-lea, de Serghei. Am vizitat şi pe cea care în timpul comuniştilor a fost utilizată ba ca sală de dans, ba ca poligon de tragere pentru soldaţi. Acolo e icoana sfântului care a prorocit Revoluţia, prima, a lui Lenin, relaxarea lui Stalin în 1943 şi schimbarea actuală. Dar a prorocit şi că ea nu va dura mult. Că va fi urmată şi de cea mai mare urgie şi de sfârşitul lumii.

Se fac liturghii încontinuu. Sute de pelerini, pravoslavnici, cu lumâ­nări, mătănii. în a doua biserică vizitată, moaştele Sfântului Sergiu. Coadă imensă ca să ajungă să i se închine. Intr-o altă biserică, cea con­struită de Ivan cel Groaznic, mi se pare, coşciugul original, cimentuit pe margini, pentru că pelerinii, când îl sărutau, rupeau cu dinţii o infimă părticică s-o ia cu ei ca moaşte sfinte.

E un complex imens Zagorsk-ul, înconjurat de un zid, mai multe biserici, fiecare diferită ca aspect dar toate în acelaşi stil, cu multe tur­nuri, unele albastre, altele aurii.

Ne-am dus să vedem şi Academia Teologică. Clădire frumoasă, mare, are şi un muzeu impresionant al religiei creştine. începe cu cata­combele din Roma, primele biserici, cum mi s-a explicat. O reprodu­cere a Colosseumului, ca să ne arate cum primii creştini erau devoraţi de animale. Prima biserică în Rusia, în Kiev, a lui Vladimir. Şi multe altele în machetă. Icoane, odăjdii, cărţi sfinte, giuvaiere, cruci, piep­tarele episcopilor, mitropoliţilor şi patriarhilor lor. Camera unde a lu­crat Patriarhul Tihon (?). Exponate, fotografii, diplome etc. din viaţa lui acopereau complet toţi pereţii.

Apoi medalii, inclusiv „Steaua Roşie”, cred din România. De ase­menea, daruri primite. Printre ele, cutia mare din lac pictat cu scene din istoria pravoslavnică a Rusiei, ce i-a dat Stalin Patriarhului în 1945, la sfârşitul războiului, drept mulţumită pentru mobilizarea spiritului de rezistenţă o dată cu legalizarea ortodoxiei. Multe, foarte multe icoane şi picturi din Occident, majoritatea neidentificate. Piesa cea mai valo­roasă e un triptic, unic, de Fra Angelico din sec. al XlII-lea.

Aici e a treia Romă „şi alta n-o să mai existe”! Interesant. In sala unde ne-am lăsat paltoanele înainte de începerea turului în seminar, am întâlnit nişte călugări franciscani. Le-am vorbit în franţuzeşte, erau francezi şi italieni. Şi ei turişti.

La Moscova am luat masa şi ne-am dus să vizităm fondul de pietre preţioase şi Muzeul din Kremlin. Sunt două lucruri separate. Primul e un fel de „The Crown Jewels”. Toate pietrele preţioase ce se găsesc în abundenţă în Rusia, mai ales în Siberia. Apoi diamantele. Cele mai mari, cele mai frumoase. Apoi briliantele şi diversele forme în care sunt tăiate şi şlefuite diamantele. Pe urmă diademele, coroanele etc, moderne, special făcute pentru a fi puse şi mai mult în valoare, şi cele mai vechi, de la primii ţari încoace. Impresionant ce avea familia Ţaru­lui Nicolae al II-lea. Totul foarte frumos prezentat în vitrine iluminate, în două camere cu lumină scăzută. Gărzii noastre, Postolache, i s-a cerut să-şi predea pistolul la intrare! Accesul în această parte a muzeu­lui e foarte restrâns. Abia vreo 30-40 de persoane.

Cu totul altfel, în Muzeul cel Mare. Remarcabil. Mii de oameni. Sală după sală. îmbrăcăminte, arme, căleşti, tot ce-ţi poţi imagina din trecutul clasei conducătoare a Rusiei. Nu din perioada comunistă. In prima parte a muzeului am văzut şi Ordinul „Victoriei” şi ni s-a expli­cat că numai şapte oameni l-au primit, printre ei şi Regele Mihai.

Repede la aeroport. Mitinkin ne aştepta să-şi ia rămas bun. Schimb de cadouri jos la avion pe un început de viscol, acompaniaţi de ambasadorul nostru şi corpul diplomatic din Ambasadă.

Călătorie excelentă, mâncare puţină, dar bună. îmi scriu jurnalul, cea mai mare parte de timp.

La Otopeni o baterie de gazetari ne aştep­tau. Năstase lung, dar bine. Nu mi-a lăsat mult de spus. Dar m-am referit la Nicolae Titulescu şi la constanta politicii româneşti care tre­buie să însemne relaţii bune cu Rusia. Ele erau aproape îngheţate. Am fost fericit să particip la acest prim pas spre normalizarea lor. Am explicat că toate problemele au fost ridicate. De la Ilie Ilaşcu, Moldova, Basarabia şi Bucovina de Nord, Tratatul de bază între ţările noastre, până şi Tezaurul nostru evacuat la Moscova. Pe care, de altfel, nu l-am văzut nicăieri, în muzeu!

După ce am vorbit presei, şi-mi luam rămas bun de la toţi cu care am fost la Moscova, Ghibernea vine la mine: “De ce nu faceţi un Partid îm­preună, domnul Năstase şi Dumneavoastră. M-aş înscrie şi eu”. M-am uitat la el. Părea foarte serios, am răspuns totuşi: Asta nu se poate. Dar am spus-o zâmbind, ca să indic oarecum, că am considerat sugestia lui ca o butadă. Un lucru e sigur. Năstase şi-a exprimat, cu toată seriozi­tatea, satisfacţia că am fost împreună în această acţiune parlamentară. Şi rezultatele au fost cu adevărat bune. Ambasadorul Ostrovenko s-a ospitalizat. Are probleme cu circulaţia sângelui la un picior. A venit însă, Nr. 2 de la Ambasada lor, care vorbeşte foarte bine româneşte. Evident, a fost încântat de faptul că vizita a avut loc şi de felul cum a decurs.

Duminică, 27 Noiembrie 1994

Mă sună Ungureanu de la BBC din Londra. Vorbim despre vizita noastră la Moscova. Dau un raport total favorabil. E în interesul nos­tru, al ambelor ţări. E constanta politicii noastre externe, cum o definea Nicolae Titulescu. Trebuie să avem relaţii bune cu Moscova. Le-am confirmat că am discutat toate problemele, fără excepţie.”

PS am adăugat o fotografie celebră – Ion Ratiu, in 1991, inconjurat de minerii care veniseră in “vizită” la Parlament”, scrie Adrian Năstase, pe blogul personal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.