Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alegeri 2016: Acuzații de MITĂ ELECTORALĂ în Sectorul 1

mita campanie

Poliţia locală a sesizat Biroul Electoral Sector, care a decis trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 pentru cercetări în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor de către Partidul Naţional Liberal şi candidatul acestuia, Alexandru Nazare.

"În ziua de 12.05.2016, în jurul orelor 20:00, Alexandru Nazare candidatul PNL pentru funcţia de primar al Sectorului 1, însoţit de Mihai Voicu, preşedintele PNL Sector 1, s-au întâlnit cu un grup de peste 70 de persoane în Str. Betonierei, sector 1. În aceste împrejurări, reprezentanţii PNL au distribuit mâncare, băutură şi bani cetăţenilor convocaţi, încălcând grav prevederile legii electorale. Sesizarea a venit din partea Poliţiei Locale, probate cu declaraţii de martori, fotografii de la faţa locului şi înregistrări video. În acest context, Biroul Electoral Sector 1 în şedinţa din 13.05.2016 a decis trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 pentru cercetări în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor de către Partidul Naţional Liberal şi candidatul acestuia, Alexandru Nazare", a anunțat PSD, sâmbătă.

În acest moment, candidatul PNL pentru funcția de primar al Sectorului 1, Alexandru Nazare, pregătește un răspuns oficial legat de acest subiect. STIRIPESURSE.RO îl va publica imediat ce îl va primi.

UPDATE: Vezi AICI replica lui Nazare!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.