Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - Fost director al Companiei de Autostrăzi, audiat la DNA într-un dosar controversat

DNA desen Sursa Adevarul

Fostul director al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Narcis Neaga, a ajuns joi dimineața la DNA. Acesta va fi audiat în dosarul care vizează surparea autostrăzii Sibiu-Orăștie.

UPDATE: Procurorii l-au anunţat pe Narcis Neaga că i-a fost prelungit controlul judiciar.

În acest dosar, Neaga este cercetat pentru abuz în serviciu. La momentul declanșării anchetei, în decembrie 2015, directorul CNADNR a fost pus sub control judiciar pe o cauțiune de 300.000 de lei.

Narcis Neaga a fost numit la începutul anului consilier la cabinetul ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.

Dosarul care vizează autostrada Sibiu-Orăștie a făcut obiectul unui scandal public în ultima perioadă, după ce s-a aflat că fostul soț al Laurei Codruța Kovesi a fost furnizor de materiale pentru autostradă. Șefa DNA a fost acuzată că a blocat ancheta din această cauză, acuzații respinse de Kovesi.

Vezi și: Dezvăluiri EXPLOZIVE: Fostul soț al Laurei Kovesi, partener de afaceri cu apropiații lui Klaus Iohannis

Vezi și: Un ministru din Guvernul Tudose, dezvăluiri din culisele PSD: 'Nu Dragnea este vinovat'

***

Potrivit DNA, la data de 15 mai 2014, Narcis Neaga, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (CNADNR), a procedat la suspendarea abuzivă a unui contract de servicii privind "Supervizare Autostrada Orăştie – Sibiu" şi a plăţilor aferente acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor contractuale, a condiţiilor FIDIC (Federaţia Internaţionala a Inginerilor Consultanţi) şi a dispoziţiilor legale.

Ulterior, el a desemnat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov pentru a superviza lucrările de construcţie a autostrăzii şi pentru a îndeplini obligaţiile contractuale în perioada de desfăşurare a contractelor de lucrări privind: "Proiectare şi execuţie Autostrada Orăştie – Sibiu, Lot 3: km 43+855 – km 65+965" şi "Proiectare şi execuţie Autostrada Orăştie – Sibiu, Lot 3: km 65+965 – km 82+070".

Neaga a reziliat contractul de supervizare în condiţii nelegale şi a refuzat plata facturii emisă de către liderul asocierii care asigurase iniţial serviciile de supervizare a lucrărilor şi, pe cale de consecinţă, în mod nefundamentat, a refuzat decontarea facturii din fondul de coeziune (fonduri europene), spun procurorii.

Ulterior, printr-o sentinţă arbitrală, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte cererea formulată liderul asocierii care asigurase iniţial serviciile de supervizare a lucrărilor şi a obligat CNADNR SA la plata sumei de 3.139.109 lei plus TVA, precum şi a penalităţilor de întârziere, calculate de la data de 15.05.2014 până la data de 23.12.2014, data înregistrării cererii arbitrale.

Potrivit DNA, toate aceste acţiuni au avut au drept consecinţă directă plata, de la bugetul de stat (şi nu din fondul de coeziune), către liderul asocierii căreia i s-a reziliat contractul de supervizare, a sumei de 3.159.022 lei (reprezentând preţul serviciilor de supervizare pentru perioada octombrie 2013 - decembrie 2013), a penalităţilor aferente, precum şi plata serviciilor de supervizare (prestate ulterior suspendării contractului de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov).

De asemenea, mai spun anchetatorii, prin suspendarea şi respectiv rezilierea contractului de supervizare a fost favorizat antreprenorul (societatea executantă a lucrărilor de construcţie), care, în acest mod, a beneficiat de închiderea neconformităţilor şi avizarea la plată a situaţiilor de lucrări, în condiţiile în care supervizorul suspendat constatase deficienţe de execuţie şi utilizarea de materiale necorespunzătoare.

Mai mult, prin suspendarea contractului şi înlocuirea inginerului FIDIC (a supervizorului) cu încălcarea procedurii, respectiv prin neacordarea preavizului şi nepreluarea documentelor de la supervizorul iniţial, noul supervizor desemnat a fost pus în imposibilitatea urmăririi lucrărilor, mai spun procurorii.

"Faptul că după suspendarea contractului de supervizare, într-o perioadă scurtă au fost găsite soluţii pentru închiderea neconformităţilor şi aprobarea la plată a lucrărilor denotă că scopul suspendării contractului de supervizare a fost de a asigura antreprenorului posibilitatea decontării unor lucrări neconforme", se mai arată în comunicatul DNA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.