Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ la Barcelona: Percheziții masive pentru împiedicarea referendumului pentru independența Cataloniei

breaking news

Garda Civilă spaniolă percheziţiona miercuri dimineaţă mai multe departamente ale executivului regional al Cataloniei din Barcelona (nord-estul Spaniei), în timp ce Madridul a declanşat anchete pe toate direcţiile pentru a împiedica organizarea unui referendum privind autodeterminarea, care a fost interzis de justiţie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Poliţia militară spaniolă a intrat în birourile guvernului Cataloniei", a anunţat un purtător de cuvânt al Generalitat (executivul catalan), care a precizat că percheziţiile se desfăşoară la departamentele Economic şi Externe şi la cabinetul şefului executivului catalan.

Citește și: Liviu Dragnea CUTREMURĂ PSD: sforarul Viorel Hrebenciuc ar fi încercat un puci

O sursă apropiată anchetei a confirmat pentru AFP această operaţiune în curs de desfăşurare, fără a face alte comentarii. 

În acelaşi timp, Garda Civilă a arestat un înalt responsabil local, mâna dreaptă a vicepreşedintelui Cataloniei, ai cărei lideri sunt hotărâţi să organizeze un referendum interzis de justiţie. Mai exact, a fost arestat Josep Maria Jove, director general pentru politici sectoriale al vicepreşedinţiei Generalitat. 

Aceste percheziţii intervin în timp ce operaţiunile poliţiei s-au intensificat de la sfârşitul săptămânii trecute, cu numeroase confiscări de materiale electorale, inclusiv afişe şi propagandă electorală. 

Garda Civilă a anunţat marţi că a confiscat 45.000 de convocări destinate membrilor secţiilor de votare în perspectiva referendumului prevăzut pentru 1 octombrie şi considerat anticonstituţional de către Curtea Constituţională a Spaniei.

Citește și: Dan Tăpălagă, răspuns dur la atacul lui Liviu Dragnea: 'Pablito, deja mă cam dor dinții'

Potrivit unui comunicat difuzat marţi seara, aceasta reprezintă "80% din convocările necesare" pentru a dota birourile de vot cu numărul de membri necesari. 

Aceste confiscări au avut loc în mai multe sedii ale companiei de curierat private Unipost, a precizat Garda Civilă. 

În Terrassa, la 28 km nord-vest de Barcelona, militanţi independenţi se postaseră în faţa birourilor acestei companii, încercând să blocheze accesul unui reprezentant al justiţiei care venise să prezinte un mandat de percheziţie. Ei au fost în cele din urmă alungaţi de poliţie. 

Separatiştii sunt majoritari în parlamentul regional al Cataloniei din septembrie 2015, însă societatea catalană este extrem de împărţită cu privire la problema independenţei, potrivit sondajelor. 

La alegerile regionale din 2015, susţinătorii independenţei au obţinut 47,6% din sufragii, iar tabăra care susţine menţinerea provinciei în cadrul Spaniei - 51,28%. Peste 70% dintre catalani doresc totuşi să se poată exprima în această problemă printr-un referendum corespunzător, potrivit sondajelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.