Alina Gorghiu îl desfiinţează pe Ponta: Un premier laş, cerşetor, fără demnitate, bolnav de putere

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-06-2015

Actualizat: 09-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Camera Deputaţilor a respins marţi cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a premierului Ponta pentru conflict de interese. 231 de deputaţi s-au opus cererii DNA, iar 120 au votat pentru urmărirea penală. Reacţia copreşedintelui PNL Alina Gorghiu este una de o duritate fără precedent.

"Am văzut azi un premier laș, un premier care-și calcă propriile angajamente, un premier care disprețuiește legea și îi disprețuiește pe români. În doar două zile, cu o viteză nemaiîntâlnită în cazul vreunui alt parlamentar, Victor Ponta și-a comandat un vot în plenul Camerei Deputaților pentru a se face scăpat de justiție. Din păcate, Victor Ponta e un cerșetor de imunitate și un politician fără demnitate. De azi înainte, oamenii pot vedea și mai clar că Victor Ponta e un premier bolnav de putere, care face orice pentru a rămâne în funcție", afirmă Alina Gorghiu.

Copreşedintele PNL afirmă că deputații liberali au votat la vedere și au votat în favoarea avizului cerut de DNA, deşi voturile lor nu au fost de-ajuns. "Această majoritate a preferat, din păcate, să țină cu Victor Ponta în loc să țină cu România. Parlamentul pierde în continuare din încrederea cetățenilor; acesta este riscul real la adresa democrației românești, nu lovituri de stat închipuite", concluzionează Gorghiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri