Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alte 4 persoane arestate pentru fraudarea fondurilor europene

fonduri-europene

Tribunalul Mureş a emis, joi, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a patru persoane inculpate în dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, care priveşte mai multe infracţiuni legate de utilizarea fondurilor europene.

Procurorii DNA au propus pentru arestare preventivă şase inculpaţi, însă Tribunalul Mureş a decis emiterea unor mandate pe numele a patru persoane şi anume Galfalvy Zoltan, Ciuraru Janos, Fabian Levente şi Fodor Vilmos Elemer.

Citește și: Dragă vecină nimfomană: Așa începe mesajul unui bucureștean către vecina sa care face sex des țipând

În cazul lui Kontes Lorand a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar faţă de Mihalca George-Liviu, consilier în cadrul Direcţiei Generale Pescuit - Centrul Regional Braşov, a fost respinsă propunerea de arestare preventivă.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mureş, Veronica Ţambrea, a declarat pentru AGERPRES, că această decizie a instanţei poate fi atacată cu apel în 48 de ore.

Citește și: Băutura magică a dacilor a fost recreată de cercetătorii străini: Detaliile care pot revoluționa tot ce se știa

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Galfalvy Zoltan, administrator al S.C. Hidroizolaţii S.R.L. Târgu Mureş, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, folosirea şi prezentarea cu rea-credinţă de documente false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, participaţie improprie la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani, în formă continuată şi dare de mită.

De asemenea, Kontes Lorand şi Ciuraru Janos, administratori ai unor societăţi comerciale, sunt urmăriţi penal pentru constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată, iar Fabian Levente şi Fodor Vilmos, administratori ai unor societăţi comerciale de tip fantomă, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi spălare de bani în formă continuată. Mihalca George-Liviu, consilier în cadrul Direcţiei Generale Pescuit - Centrul Regional Braşov este acuzat de luare de mită.

Citește și: FABULOS Ce nume preferă patronii români pentru firme: De la ”Miorița” la ”Star”

În dosar se mai efectuează urmărirea penală şi faţă de un funcţionar bancar, Demeter Attila, cu privire la săvârşirea infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, precum şi faţă de firma SC Hidroizolaţii SRL Târgu Mureş pentru folosirea şi prezentarea cu rea-credinţă de documente false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată şi evaziune fiscală în formă continuată.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în luna octombrie 2014, Galfalvy Zoltan, Kontes Lorand şi Ciuraru Janos au constituit un grup infracţional organizat care şi-a desfăşurat activitatea până în luna februarie 2016, acţionând în mod coordonat în scopul săvârşirii mai multor infracţiuni legate de utilizarea fondurilor alocate de la bugetul UE, iar în intervalul respectiv, grupul a fost sprijinit şi de Fabian Levente şi Fodor Vilmos Elemer.

Citește și: Acesta e locul unde femeile pot avea mai mulți bărbați

'La data de 23 aprilie 2014, inculpatul Galfalvy Zoltan, în calitate de administrator al SC Hidroizolaţii SRL, a încheiat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale un contract de finanţare nerambursabilă, valabil şi în prezent, având ca obiect 'Creşterea în sistem superintensiv a somnului african şi procesarea acestuia', valoarea proiectului fiind de 10.253.501,93 lei. În perioada octombrie 2014 - decembrie 2015, inculpatul Galfalvy Zoltan, beneficiind de sprijinul celorlalţi membri ai grupului infracţional, a depus, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cuprinsul documentaţiei, facturi fiscale, cunoscând că acestea reprezintă cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale. Ca urmarea a acestei conduite infracţionale, SC Hidroizolaţii SRL a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în sumă totală de 2.862.422,43 lei care a fost virată în conturile mai multor firme fantomă. Ulterior, inculpatul Galfalvy Zoltan a retras sumele respective şi le-a introdus în circuitul economico-financiar cu titlu de împrumut asociat', precizează DNA într-un comunicat de presă.

Citește și: Decizie SCANDALOASĂ a justiției: Un pedofil a primit doi ani cu suspendare

Potrivit documentului, repetarea operaţiunilor de virare a sumelor de bani, retragerea din conturile firmelor fantomă şi depunerea în contul SC Hidroizolaţii SRL cu titlu de împrumut asociat a condus la cumularea sumei totale de 5.568.490 lei cu titlu de împrumuturi acordate de asociaţi (Galfalvy Zoltan şi o altă persoană).

'În aceeaşi perioadă, inculpatul Galfalvy Zoltan a determinat-o pe contabila SC Hidroizolaţii SRL să înregistreze în evidentele firmei, fără vinovăţie, un număr de 20 de facturi fiscale, reprezentând cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, în valoare totală de 8.962.765 lei. La data de 21 decembrie 2015, inculpatul Galfalvy Zoltan a remis produse alimentare şi nealimentare în valoare totală de 390 lei, inculpatului Mihalca George Liviu, în calitate de consilier în cadrul Direcţiei Generale pentru Pescuit - Centrul Regional Braşov din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în legătură cu îndeplinirea, de către acesta, a atribuţiilor privind verificarea şi avizarea documentaţiei depuse pentru proiectul respectiv precum şi monitorizarea proiectului şi verificarea lucrărilor executate la punctul de lucru al S.C. Hidroizolaţii S.R.L.', se afirmă în comunicat.

Citește și: Andrei Butaru, șeful ANSVSA, răspunsuri HALUCINANTE în criza anului în România

DNA a mai arătat că, în data de 3 decembrie 2015, suspectul Demeter Attila, în calitate de şef al Direcţiei de Clienţi Externi din cadrul unei unităţi bancare, aflând despre împrejurarea că în prezentul dosar procurorii anticorupţie au solicitat datele financiare ale firmei administrate de inculpatul Kontes Lorand, a divulgat acest lucru inculpatului Galfalvy Zoltan.

'Procedând în acest mod, suspectul a afectat activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurorii anticorupţie, interesul legitim comun al acestei instituţii şi al unităţii bancare respective de a beneficia de confidenţialitate din partea angajaţilor băncii', mai precizează DNA.

Citește și: SONDAJUL care dă toate calculele peste cap: Cum ar arăta Parlamentul dacă mâine ar fi alegeri

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.