Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alţi doi germani au fost arestaţi în Turcia

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Un alt cuplu german este posibil să fi fost arestat în Turcia la sfârşitul săptămânii trecute, iar unul dintre cei doi a rămas în arestul poliţiei, în timpul ce celuilalt i-a fost interzis să părăsească teritoriul turc, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Ministrului de Externe german, informează Reuters. Germania nu deţine informaţii oficiale despre arestările care au avut loc duminică la Istanbul, însă natura haotică a plasărilor în detenţie de către Ankara cauzează "îngrijoare maximă", a declarat purtătorul de cuvânt Martin Schaefer în cadrul unei conferinţe de presă.

"Continuă coşmarul cu care se confruntă atât de mulţi germani ce nu vor decât să-şi petreacă vacanţa în Turcia", a spus Schaefer. "Aceasta i se poate întâmpla oricui se gândeşte să intre pe teritoriul Turciei. Poţi să crezi că nu eşti in pericol şi deodată te trezeşti într-o închisoare turcă", a adăugat el.

Relaţiile dintre Turcia şi Germania s-au deteriorat puternic după puciul eşuat din 15 iulie 2016. Zece germani sunt în continuare în arestul autorităţilor turce din motive 'politice', potrivit Berlinului, conform Agerpres. Cazul cel mai emblematic este cel al turco-germanului Deniz Yucel, corespondent al publicaţiei Die Welt în Turcia, aflat în detenţie de la sfârşitul lui februarie pentru propagandă 'teroristă' şi incitare la ură.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.