Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadorul turc: Puciul din 2016, cel mai grav act de teroare din istoria Turciei

turcia

Puciul din 15 iulie 2016 a fost cel mai grav act de teroare din istoria Turciei, a afirmat vineri ambasadorul turc la Bucureşti, Osman Koray Ertaş. "Pentru noi, 15 iulie nu a fost un puci militar tipic. A fost cel mai grav act de teroare din istoria Turciei. În acea noapte, puciştii au luat viaţa a 250 de cetăţeni turci şi au rănit mai mult de 2.000 de persoane. Au folosit materiale militare letale împotriva civililor nevinovaţi, au folosit avioane de luptă pentru a bombarda Parlamentul turc (...) şi complexul prezidenţial", a declarat ambasadorul Osman Koray Ertaş, în cadrul unui eveniment organizat la reşedinţa sa din Bucureşti, cu prilejul împlinirii unui an de la evenimentele din 15 iulie 2016.

Potrivit ambasadorului, aceste momente au creat "o traumă uriaşă" în societatea turcă, care încă se străduieşte să o depăşească. Totodată, diplomatul a reluat ideea că în spatele acelei tentative s-ar fi aflat Organizaţia Teroristă Fethullah Gulen (FETÖ). "Suntem hotărâţi să apărăm democraţia şi să luptăm împotriva FETÖ şi a altor organizaţii subversive. (...) De asemenea, luptăm cu cele mai periculoase organizaţii teroriste - PKK şi DAESH (ISIS). În aceste momente critice, avem nevoie de sprijinul şi încurajarea prietenilor noştri", a mai afirmat ambasadorul.

De asemenea, Osman Koray Ertaş a mulţumit liderilor români pentru susţinerea arătată în acele momente. Recepţia de la reşedinţa ambasadorului a început cu intonarea imnurilor naţionale turc şi român. La recepţie au participat membri ai corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti, reprezentanţi ai oficialităţilor române, precum şi membri ai comunităţilor turcă şi tătară. În deschiderea recepţiei a fost vernisată o expoziţie de fotografie a Agenţiei naţionale de presă turce Anadolu, care a surprins în imagini evenimentele desfăşurate pe teritoriul Turciei în noaptea de 15 iulie 2016. De asemenea, a fost proiectat un film cu imagini din timpul evenimentelor de anul trecut, conform Agerpres. Potrivit Ambasadei Turciei la Bucureşti, 15 iulie este sărbătorită în Turcia ca zi a democraţiei şi a unităţii naţionale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.