Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANALIZA – Nu trageti in eurosceptici! Extrema dreapta in PE

europa harta criminalitate
De cealaltă parte, în Regatul Unit, UKIP depăşeşte în sondaje conservatorii şi se află pe locul doi în sondaje, după laburişti, iar euroscepticii din Alternativa pentru Germania (AfD) au fost foarte aproape de a intra în parlament la alegerile legislative din septembrie anul trecut. După eliminarea pragului electoral în Germania, AfD are şanse să trimită reprezentanţi în Parlamentul European. În ce măsură însă vor conta euroscepticii şi extremiştii în viitorul Parlament European? Vor fi ei capabili să influenţeze politicile europene, să blocheze deciziile sau vor rămâne, aşa cum au fost şi până acum, doar nişte „fluieraşi, un fel de galerie care huiduie”, aşa cum îi descrie, pentru cursdeguvernare.ro, analistul politic Vasile Dâncu. Şi cât de real este pericolul pe care îl reprezintă – sunt mai degrabă sperietoarea cu care partidele politice din mainstream încearcă să mobilizeze la vot un electorat şi mai indiferent faţă de UE? Care este pericolul Există, la modul foarte general, două tipuri de partide în ţările Uniuni Europene care au o atitudine negativă faţă de uniune sau faţă de anumite politici ale acesteia: extrema dreaptă – care este anti-imigraţie, în general, mai mult extracomunitară decât intracomunitară şi euroscepticii – care fie contestă ideea de Uniune Europeană şi necesitatea apartenenţei la ea, cum este cazul UKIP, fie contestă politici ale acesteia. Vizibilitatea acestora a crescut în Europa, accentuată de criza economică şi de dorinţa de a sancţiona, la nivel naţional, partidele tradiţionale aflate mereu la putere, care au gestionat criza economică. În general, în alegerile europene ele au câştigat un scor care le-a permis accesul în PE, chiar dacă în majoritatea ţărilor în care activează, aceste partide nu au reprezentanţi în parlamentul naţional. Politicienii de centru-dreapta şi dreapta şi de centru-stânga europeani au făcut apel la alegători să participe la votul din 25 mai pentru a nu permite euroscepticilor şi extremiştilor accesul în PE. Au avertizat asupra pericolului acestora, argumentând şi cu rezultatele electorale bune sau cu plasarea pe primele locuri în sondaje în preferinţele electoratului din ultimele luni. Părerile analiştilor politici sunt împărţite şi nuanţate. „E un risc major ca Parlamentul European să fie populat cu mai mulți ciudați ca altădată”, a spus, pentru cursdeguvernare.ro, Valeriu Turcan. De foarte multe ori, în Parlamentul European, ei au fost priviţi exact aşa cum îi descrie analistul: „ciudaţi”, dar fără puterea de a avea vreo inflluenţă. Valeriu Turcan atrage însă atenţia asupra unui aspect: „Cel mai îngrijorați ar trebui să fim de extremiștii autentici precum cei de la Jobbik, din cauza tendinței de a ieși din cadrul legal, din cauza obișnuinței dovedite de a provoca autoritățile, dar și din cauza legăturilor de notorietate cu elemente extremiste din Federația Rusă. Jobbik este cel mai puternic element anti-european care există în Europa la acest moment”, crede acesta. Importanţa acestor partide şi a mandatelor lor obţinute în PE este minimalizată de expertul think tank-ului londonez Open Europe, Stephen Booth. Într-un răspuns dat cursdeguvernare.ro, acesta a afirmat: „Chiar dacă numărul de mandate câştigate în urma alegerilor europene ale acestor partide va fi mare, nu va fi suficient pentru a avea un impact în activitatea cotidiană a parlamentului. Cel mai probabil va împinge partidele-grupurile mari unele spre celelalte şi va polariza şi mai mult dezbaterea între două extreme: a unei mai mari integrări, respectiv a dezintegrării. Majoritatea alegătorilor se plasează, în fond, la mijloc şi vor o cooperare şi o reformă europeană, dar nu fundamentală”, spune Stephen Booth. Ce spun sondajele Ultimul sondaj paneuropean VoteWatch arată că Marin Le Pen şi Geert Wilders ar avea suficiente mandate din suficiente state membre pentru a forma un grup politic: aproximativ 38 de eurodeputaţi din 7 state membre. Este o estimare care se bazează pe declaraţiile a cinci partide din Europa care au sugerat că se vor alătura alianţei formată anul trecută de Frontul Naţional (FN) din Franţa şi Partidul Libertăţii(PVV) din Olanda. Unul dintre ele este Partidul Libertăţii (FPO) din Austria, partid eurosceptic şi aniimigraţionist. Fondat în 1958 de un fost nimistru nazist şi fost ofiţer SS, partidul a ajuns la guvernare în perioada 2000-2005 alături de partidul lui Jorg Haider. Este situat la 22 % din preferinţele austriecilor şi va obţine probabil 5 locuri în PE. Vlaams Belang este partidul separatist din Flandra care a annţat şi el afilierea la alianţa FN- PVV. Cu 8% în sondaje, Vlaams Belang va obţine 2 mandate. Lega Nord, din Italia, este un alt partid care se va afilia acestui grup, dacă ajunge în PE. Cercetările electoratului din ultimele săptămâni arată că va obşine 4 mandate, cu cele 5% dintre voturile pe care le-ar obţine. Partidul slovac SNS ar aduce şi el un deputat, fiind cotat la 6,6% în alegeri, în timp ce Democraţii Suedezi ar contribui cu două mandate, obţinute cu 11,3% din voturi, un procent care îi clasează pe locul trei în preferinţele electoratului din Suedia. Singura şansă de a se face auziţi Nucleul de la care se porneşte este alianţa FN-PVV, iar cel mai important pentru Gert Wilders şi Marine Le Pen este crearea unui grup politic în Paralmentul European. Doar astfel ei pot să îşi asigure o poziţie din care să exercite o influenţă politică şi să acţioneze ca un competitor pentru alte grupuri politice. Aşa extremiştii vor putea obţine bani şi putere: grupurile politice primesc fonduri de la PE, timp de vorbire în plenare, au opţiunea să prezideze reuniuni şi comisii şi să întocmească şi să amjendeze rapoarte. Pentru asta însă, au nevoie de cel puţin 25 de membri din cel puiţin 7 ţări diferite. Grupurile politice sunt reprezentate în Conferinţa Preşedinţilor – acolo unde se decid agendele plenarelor – şi pot propune decizii inanciare, organizaţionale şi administrative. Aşa cum reamintea Yves Bertoncini, nu este pentru prima oară când s-ar crea un astfel de grup de extremă dreapta. Însă ele nu rezistă foarte mult. Coeziunea politică internă este foarte scăzută, asta s-a văzut şi în rândul grupului eurosceptic EFD, format în jurul de UKIP, ai cărui membri au votat diferit de politica grupului. Este dovada că, în afară de retorica anti-UE – în cazul lor – nimic nu îi uneşte pe aceştia. Şi în cazul extremiştilor există substanţiale discrepanţe ideologice, care ar putea duce, aşa cum s-a întâmplat în 2007, cu grupul Identitate, Tradiţie, Suveranitate. După doa nouă luni de existenţă, grupul s-a dizolvat atunci când eurodeputaţii partidului România Mare s-au retras în urma declaraţiilor Alessandrei mussolini că românii sunt intrinsec infractori. Odată cu retragerea eurodeputaţilor PRM s-a dizolvat şi grupul. Este mai mult ca cert ca şi în această legislatură să existe un grup eurosceptic, evident format în jurul UKIP. Potrivit sondajelor, euroscepticii britanici se situează la aproape 30% în preferinţele electoratului, ceea ce le va aduce 18 mandate în PE. În prezent, grupul EFD are 34 de membri din 12 ţări şi, chiar dacă îi va pierde pe cei din Liga Nordului şi Partidul Finandezilor, care optează pentru Marine Le Pen şi Gert Wilders, li se pot alătura germanii de la AfD şi belgienii de la Noua Alianţă Flamandă (N-VA). În această legislatură, membrii EFD au avut 23 de rapoarte şi 28 de opinii. Vasile Dâncu are o bună evaluare a ce ar putea deveni acesti extremişti şi eurosceptici pentru Europa: „dacă îi recunoaştem pe opozanţi ei vor deveni parteneri de dialog, vor tempera idealismele şi ne vor ajuta să contruim o Europă mai realistă prin confruntare. Cred că este nevoie de mai multă luciditate şi de mai multe dezbateri critic pentru a face proiectul european unul fezabil. Nu poţi construi Europa doar cu contabili exaltaţi care cred că banul nu are miros şi este convertibil la infinit. Când euroscepticii vor avea puterea să se exprime şi să treacă de la negaţie spre dialog, atunci Europa va începe să devină un proiect mai serios şi mai aproape de implementare. Deci să nu tragem în eurosceptici şi naţionalişti!” Preluare: cursdeguvernare.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.