Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anarhiştii greci ar fi la originea coletului-capcană care a explodat la sediul FMI din Paris

jurnaldevrancea.ro
catuse

Gruparea anarhistă Conspiraţia celulelor de foc "ar fi probabil la originea" trimiterii coletului-capcană care a explodat joi la sediul FMI din Paris, soldată cu un rănit, a indicat pentru AFP o sursă din poliţia elenă. Conform acestei surse, ministrul adjunct grec al Protecţiei Civile, Nikos Toskas, a fost informat de autorităţile franceze că respectivul colet-capcană trimis FMI a fost expediat din Atena, la fel ca şi cel trimis miercuri Ministerului de Finanţe german.

Gruparea anarhistă elenă Conspiraţia celulelor de foc a revendicat joi trimiterea unui pachet ce conţinea ''un amestec exploziv'' şi care a fost descoperit cu o zi înainte la Ministerul de Finanţe german, relata anterior AFP. Poliţia greacă examinează autenticitatea acestei revendicări, postată online pe site-ul Indymedia, dar consideră a priori ''foarte probabilă'' implicarea acestei grupări, a declarat pentru AFP o sursă a poliţiei.

Un pachet conţinând ''un melanj exploziv'', frecvent utilizat în pirotehnie şi care ar fi putut cauza răni ''considerabile'', a fost descoperit miercuri la Ministerul de Finanţe german, situat în centrul Berlinului, potrivit poliţiei. Gruparea a afirmat că a trimis coletul capcană la Ministerul de Finanţe german în cadrul planului ''Nemesis'' (Justiţie, în limba greacă), ce vizează ''sistemul de putere''. Potrivit media germane, pachetul era adresat cu precădere ministrului de finanţe german, Wolfgang Schaeuble, considerat în Grecia drept unul dintre principalii responsabili ai politicilor de austeritate aplicate din 2010 Greciei supraîndatorate, care au determinat intrarea ţării în recesiune, conform Agerpres.

Conspiraţia, rezultată din ''terorismul anarhist'', potrivit poliţiei elene, a revendicat în 2010 o serie de trimiteri de colete capcană, îndeosebi la Cancelaria germană, care au pus Europa în alertă. Explozia unui colet-capcană produsă joi dimineaţa la sediul FMI din Paris este un "atentat" care arată că "suntem vizaţi în continuare", a declarat joi preşedintele francez Francois Hollande în timpul unei vizite la Toulon (sud-estul Franţei), transmite AFP. Explozia s-a soldat cu rănirea unei persoane care acum se zbate "între viaţă şi moarte", a adăugat şeful statului. Iniţial poliţia din Paris a anunţat că o persoană a fost rănită uşor în explozie, aminteşte AFP. O asistentă a fost rănită la mâini şi la faţă în momentul deschiderii plicului, au precizat surse poliţieneşti. Parchetul antiterorist francez a lansat o anchetă în acest caz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.