Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angela Merkel, AVERTISMENT pentru Donald Trump

merkel

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat sâmbătă în legătură cu riscul tendinţelor protecţioniste manifestate de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi a adus ca exemplu în acest sens criza financiară din 2008, transmit AFP şi Reuters. 

''Răspunsul la criza financiară nu a fost unul bazat pe izolare, ci un răspuns care s-a bazat pe cooperare, pe reguli comune de funcţionare, inclusiv pentru pieţele financiare'', a spus Angela Merkel într-o conferinţă de presă la finalul unei reuniuni a conducerii partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), desfăşurată la Perl, în vestul Germaniei.

Vezi şi: Alina Mungiu-Pippidi face afirmaţii grave: Partidul lui Nicuşor Dan, ajutat de SRI

Vezi şi: Deputaţii, mai puţin costisitori în 2017. Proiectul de buget al Camerei Deputaţilor/ DOCUMENT

Vezi și: Un fost ofițer SRI dinamitează sistemul! Cine ar fi 'PĂPUȘARUL' lui Florian Coldea


''Convingerea mea profundă este aceea că există mai multe avantaje dacă avansăm împreună decât atunci când fiecare îşi soluţionează problemele de unul singur; sunt absolut convinsă de asta, este atitudinea mea constantă'', a indicat şefa guvernului de la Berlin. 

Donald Trump a ameninţat că va adopta măsuri protecţioniste contra importurilor din China şi Mexic şi şi-a atribuit deja un prim succes cu decizia concernului auto Ford de a renunţa la construirea unei noi uzine în Mexic. 

Întrebată când se va întâlni prima dată cu noul preşedinte al Statelor Unite, Angela Merkel a răspuns că acest lucru ar putea avea loc la summitul G-7 (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Canada), care va avea loc în luna mai în insula italiană Sicilia. În luna iulie, Germania va găzdui un summit G-20.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.