Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angela Merkel îşi amână vizita în Algeria din cauza 'indisponibilităţii temporare' a preşedintelui

angela merkel refugiati

Vizita cancelarului german Angela Merkel în Algeria, ce urma să aibă loc luni şi marţi, a fost amânată în ultimul moment din cauza 'indisponibilităţii temporare' a preşedintelui algerian Abdelaziz Bouteflika, suferind de 'bronşită acută', a anunţat preşedinţia de la Alger, citată de AFP şi EFE. 'Autorităţile algeriene şi germane au convenit în această zi, de comun acord, asupra amânării vizitei oficiale pe care urma să o efectueze în Algeria' cancelarul german, se menţionează în comunicatul preşedinţiei algeriene, conform Agerpres.

Angela Merkel urma să sosească la Alger luni seara, pentru o vizită de două zile, axată pe dezvoltarea relaţiilor economice, limitarea migraţiei şi întărirea securităţii în regiune. Întrevederea cu preşedintele algerian Abdelaziz Bouteflika era programată pentru marţi. Guvernul german încearcă să consolideze legăturile cu ţări din Africa de Nord, cum sunt Algeria, Maroc şi Tunisia, pentru a accelera expulzările solicitanţilor de azil din aceste state.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.