Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANP: Reintegrarea deţinuţilor trebuie făcută în societate, nu în penitenciar

Marius Vulpe

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Marius Vulpe, a afirmat miercuri că reintegrarea foştilor deţinuţi se face în societate şi nu în penitenciar. "Avem programe pentru reintegrare, dar reintegrarea în societate trebuie făcută, nu în penitenciar. (...) Dacă am avea mai mulţi specialişti educatori, ne-am putea ocupa mai atent de deţinuţi, dar oricât ne-am strădui noi şi oricâţi specialişti am avea, dacă deţinutul în secunda în care iese din penitenciar nu găseşte o pârghie din partea comunităţii, a firmelor private privind angajarea, toate eforturile s-au terminat la poarta penitenciarului", a declarat şeful ANP, la bilanţul activităţii instituţiei pe anul 2016, conform Agerpres.

Pe de altă parte, el a precizat că vor continua reparaţiile curente la camerele de deţinere. "În afară de ce fac penitenciarele şi deţinuţii trebuie să îşi facă curăţenie în cameră. (...) Continuăm reparaţiile curente şi dotările celulelor cu saltele noi, cu paturi noi, cu obiecte sanitare noi. Încercăm din ce în ce mai mult să creştem numărul zilelor pentru acordarea apei calde, acum doar două zile ne obligă legislaţia să le dăm apă caldă, însă sunt penitenciare în care au toată săptămâna apă caldă, non-stop, nu foarte multe, că depinde de alocaţii bugetare şi de infrastructura existentă", a explicat Vulpe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.