stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Antonio Banderas care a suferit recent un infarct declară că `se simte bine` și exclude o altă intervenție coronariană

Shauntmax30
antonio banderas

Actorul spaniol Antonio Banderas, care la începutul anului a suferit un infarct și a trecut de două ori pe la blocul operator, a asigurat că acum "se simte bine" și că nu are nevoie de o altă intervenție coronariană, relatează EFE.

"Mă simt al naibii de bine și deocamdată nu voi face o altă operație pe inimă", a declarat actorul, prezent la Marbella (Málaga, sudul Spaniei) pentru a-și prezenta noua linie de accesorii, 'Antonio Banderas Design', creată pentru Starlite Shop.

Banderas studiază design-ul de doi și jumătate la universitatea din Londra și a venit la Marbella pentru a-și prezenta noua linie de accesorii inspirată "din cultura mediteraneeană și visul european după cel de-al Doilea Război Mondial".

"Are legătură cu perioada nostalgică, cu ochelarii de soare din anii 50 și cu personaje precum María Callas, Jean Paul Belmondo, Federico Fellini, cu Dolce Vita, nașterea festivalului de la Cannes și San Remo", a explicat actorul.

În ce privește cinematografia, în perioada următoare se așteaptă lansarea în cinematografe a unor producții în care Banderas a avut roluri principale, sau a jucat, dintre care a semnalat în mod special filmul 'Life itself', în regia lui San Fogelman și avându-i ca protagoniști pe Olivia Wilde și Oscar Isaac.

"Este o poveste foarte interesantă și de mare impact, care se desfășoară în două locații complet diferite, precum orașul New York și o grădină de măslini din Sevilia, care cred că va face senzație", a promis Banderas.

comments powered by Disqus

CITESTE SI

EXQUIS.RO

PLAYTECH.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.