Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț îngrijorător din SRI: România este atacată ZILNIC! State străine plătesc atacurile

SRI

România a devenit ţintă zilnică a atacurilor cibernetice sponsorizate de alte state, asupra infrastructurii critice, din care fac parte instituţii cheie sau reţele de utilităţi, dar şi a atacurilor infracţionale asupra băncilor şi serviciilor infracţionale, susţine directorul Centrului Naţional Cyberint din SRI, Florin Cosmoiu.

Citește și: S-a demarat PLANUL 'Iohannis președinte-jucător' în laboratorul Cotroceniului

Citește și: EXCLUSIV STENOGRAME PSD: Eu fac listele! NU vreau partide în partid!/ AUDIO

Citește și: În anii 2000 rupea topurile, acum întoarce doar un scaun la Vocea României

Citește și: Răsturnare de situație în Dosarul lui Băsescu: Gabriela Firea își retrage plângerea

„Există atacuri sponsorizate de state, care atacă instituţii strategice dintr-o ţară, infrastructura critică. Aceste atacuri au loc în fiecare zi, chiar şi în România.

 

Suntem o ţintă a atacurilor sponsorizate de state, pentru că suntem membri NATO, UE. Aceste state vor să fure informaţii strategice din România şi o ţintă sunt şi infrastructurile critice. Din acest motiv, România încearcă să mărească capacităţile de protecţie pentru infrastructurile critice. De asemenea, în fiecare zi au loc atacuri (cibernetice) infracţionale în România. Recent, în acest an şi anul trecut, grupările infracţionale ţintesc şi sistemele financiare şi bancare din România. Ne confruntăm şi cu atacurile cibernetice teroriste sau extremiste. Aceste atacuri nu sunt acum prea sofisticate, capabilitatea lor este acum scăzută, dar trebuie să privim acest fenomen, pentru că încearcă să îşi crească capabilităţile”, a declarat oficialul SRI, în cadrul unei conferinţe internaţionale organizate la Bucureşti de NATO şi de Institutul Aspen, informează Gândul.

Cosmoiu, dar şi directorul CERT-RO (instituţia care se ocupă de analiza şi reacţia la atacuri cibernetice), Augustin Jianu, au dat exemplul Ucrainei, unde pe 23 decembrie 2015 un atac cibernetic asupra reţelei de energie electrică a lăsat aproximativ 225.000 de oameni în beznă, deconectaţi complet de la reţea.

„E foarte greu să spui ce să nu faci ca să te asiguri că nu eşti infectat. Singura metodă de a nu fi infectat este să nu te conectezi la reţea”, a glumit Florin Cosmoiu, în legătură cu ce trebuie să nu faci ca să previi atacurile cibernetice.

„Igiena cibernetică ar trebui să fie la fel ca igiena corporală. Te speli zilnic pe mâini, pe picioare, pe dinţi şi înveţi asta de la grădiniţă, aşa ar trebui să fie învăţaţi copiii despre internet”, a considerat însă ambasadorul Sorin Ducaru, asistentul secretarului general al NATO pe ameninţările de securitate emergente.

Itamara Lochard, doctor cercetător la Centrul pentru Tehnologie şi Politici Naţionale de Securitate(CTNSP) al National Defense University din SUA, care lucrează cu Departamentul Apărării, a explicat că cele mai multe atacuri cibernetice se bazează pe eroare umană şi a avansat trei metode de apărare împotriva acestor atacuri.

„Una este pedeapsa, prin crearea de legi. A doua este zădărnicirea şi cum poţi face asta în domeniul cibernetic, unde nu ai atribuire, nu ştii cine te atacă? Dacă pui un gard invizibil în jurul fermei tale, poţi să descurajezi pe cineva să intre. Nu trebuie să ştii dacă este o persoană, o vulpe, ce fel de ameninţare vine. Cele mai multe dintre atacuri şi ameninţări se bazează 98% pe eroarea umană, deci poţi contracara foarte multe doar prin protejarea sistemelor şi creşterea educaţiei. Se face în Singapore, în Estonia unde oamenii învaţă de la grădiniţă ce să nu facă pe telefoane sau pe alte dispozitive”, a declarat Lochard.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.