stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Anunț meteo: După ploi, urmează ninsorile

ninsoare ninsori

Sâmbătă vremea va fi în general închisă, local va ploua, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar izolat şi în sud. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile intracarpatice. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

METEO BUCUREŞTI

În capitală, tot o vreme închisă şi trecător va ploua slab. Maxima se va situa în jurul valorii de 8 grade

Citește și: Ai văzut-o în Playboy, dar acum a fost condamnată la închisoare: Ce a putut să facă această frumusețe / FOTO

METEO MUNTE

La munte cerul va fi noros şi temporar va ploua. Vântul va avea intensificări mai ales după-amiaza şi seara. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade. Mâine cerul va fi mai mult noros şi local vor cădea precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări, mai ales pe creste. Vor fi 4 grade la Palti9nis şi Predeal, 2 grade la Semenic şi Sinaia, 4 grade la Arieseni, -2 pe Ceahlau Toaca.

Citește și: VIRAL Scrisoarea unui englez despre sistemul de învățământ românesc

VREMEA PE 2 ZILE

Duminică în regiunile extracarpatice cerul va fi mai mult noros, va ploua pe arii relativ extinse. În Oltenia şi în Muntenia, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. În restul ţării, înnorările vor fi temporare şi va ploua pe arii restrânse. La munte vor predomina ninsorile slabe cantitativ. Vântul va avea intensificări în zona montană, în sud şi în sud-est, dar local şi la cote mai reduse şi în restul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, cu cele mici valori in nordul Moldovei si cele mai mari în Dealurile de Vest.

În capitală, cerul va fi noros şi temporar va ploua. Dimineaţa, 4-5 grade si maxima zilei, in jur de 9 grade.

Citește și: Iată cum arată apartamentele în care locuiesc Victor Ponta și Daciana Sârbu / FOTO

Luni temperatura va scadea în toată ţara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3-4 grade în nordul Moldovei şi 13 grade la Timisoara. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sudice şi de răsărit, unde doar izolat vor cădea precipitaţii slabe, mixte. La munte, pe arii restrânse, va ninge slab.

În Bucureşti, valorile termice vor marca o scădere. Dimineaţa, 2-4 grade iar la amiază, 7-8 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul moderat cu intensificări pe parcursul zilei.

Citește și: O nouă moarte suspectă: Cum a fost ucis un fost ministru, apropiat al lui Putin

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.