Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANUNȚ Până la sfârșitul anului chinezii finalizează preluarea Rompetrol

kazmunaygaz

Potrivit unui înalt oficial al companiei KMGI, CEFC China Energy Company poate finaliza până la sfârșitul lunii iunie achiziția companiei petroliere românești KMG International NV, astfel, oferindu-i Chinei acces la piața energetică a țării balcanice și Uniunii Europene, relatează Bloomberg.

Preluarea de către CEFC a unei participaţii de 51% din KMG International deţinute de compania națională KazMunayGas, care va păstra restul de acțiuni, este în curs de aprobare de către autoritățile locale și ale UE, a declarat Alexey Golovin, vicepreşedinte senior al KMGI. Compania chineză sprijină angajamentele derivate din Memorandumul dintre KMGI și statul român în ceea ce privește investițiile viitoare, care urma să expire în decembrie înainte de a fi prelungit cu trei luni, a declarat acesta.

După o perioadă mai îngrijorătoare în legătură cu depășirea termenelor cauzate de unele aspecte juridice cu statul român, cele două companii au semnat pe 15 decembrie un acord care va deschide calea pentru prima investiție majora efectuata de o companie chineza într-un stat din Europa de Est. Aceasta tranzacție are ca scop extinderea afacerii în regiunea Mării Negre și în Europa de Vest, prin achiziții, parteneriate sau proiecte de investiţii greenfield.

„La nivel global, strategia este aceea de a construi un pod între Est și Vest, iar acum, avându-i pe cei de la CEFC de partea noastră, un investitor financiar puternic, putem da viaţă acestui proiect”, a declarat Golovin, responsabil de dezvoltare corporativă și strategie in cadrul KMGI, într-un interviu acordat miercuri la București.

Creşterea capacității de rafinare

Aflată în proprietatea chinezilor, capacitatea rafinăriei Petromidia a KMGI, fiind în momentul de față cea mai mare rafinărie din România, poate crește până la 7-8 milioane de tone de țiței pe an, de la aproximativ 5 milioane de tone în prezent, a declarat Golovin.

„Plecând de la faptul că ni se alătură un nou acționar cu putere financiară, luam in considerare creșterea capacității de rafinare, dar nu în 2017”, a menționat acesta. „Este prea devreme sa facem declarații ferme in aceasta privința, e nevoie sa studiem cu atenție pentru că este vorba de un subiect foarte important și o investiție pe termen lung.”

KMGI, care operează lanțul de benzinării Rompetrol și două rafinării, planifica pentru acest an investiții in valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari SUA, care in mare parte vor fi axate pe operațiunile companiei din România, a declarat Golovin.

După semnarea actului adițional privind prelungirea termenului Memorandumului cu cabinetul Cioloș care și-a încheiat mandatul, KMGI rămâne la planul său de a oferi 200 de milioane de dolari SUA pentru creșterea valorii participației sale în cadrul rafinăriei Petromidia la aproximativ 80%, în cazul în care noul guvern al României va da curs vânzării planificate in condițiile anunțate anterior, a declarat Golovin. Discuțiile cu noul cabinet vor începe, probabil, în următoarele câteva săptămâni, a adăugat acesta.

Memorandumul semnat cu guvernul român în 2013 privind prețul acțiunilor si înființarea unui fond de investiții de 1 miliard de dolari SUA este văzut ca un „cadru legal pentru a lăsa trecutul în urmă”, inclusiv disputa privind conversia obligațiunilor și sechestrarea bunurilor de către stat, a declarat acesta.

După depunerea unui aviz de litigiu de investiții, proprietarul KMG încă nu a înaintat împotriva României plângere în instanțele internaționale de arbitraj, fiind dispus să poarte negocieri cu noul guvern, a completat Golovin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.