Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunţ de ultimă oră al lui Dacian Cioloş: Mişcare surprinzătoare a premierului

gov.ro
dacian ciolos

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, marţi seară, că în cadrul vizitei oficiale de miercuri din Olanda va merge şi în Parlamentul de la Haga pentru a explica priorităţile României. "O să merg în Parlament, la o întâlnire cu conducerea Parlamentului, dar şi cu membrii Comisiei de Afaceri Europene, unde o să le explic care sunt priorităţile României legate de agenda europeană, dar şi de cooperarea bilaterală şi să răspund la anumite întrebări pentru că ştiu că, de foarte multe ori, atitudinea şi poziţia Guvernului olandez depind de atitudinea şi poziţia Parlamentului, deci un dialog direct cu membrii ai Parlamentului mi se pare important", a afirmat prim ministrul la Ambasada României din Belgia.

Vezi şi: Şarapova se încurcă în minciuni: Specialiştii demonstrează că s-a dopat intenționat

El a adăugat că va avea un dialog cu parlamentarii olandezi pentru că aceştia dau mandat premierului olandez legat de poziţiile acestuia în Consiliul European. Întrebat cum comentează poziţia recentă a Olandei care se opune aderării României la Spaţiul Schengen, Cioloş a replicat: "Eu mai ştiu şi că olandezii sunt foarte pragmatici şi sunt oameni care iau decizii şi pe bază de argumente şi, dincolo de orice aşteptări, e important să întărim dialogul direct cu autorităţile olandeze şi să explicăm direct lucruri, să răspundem direct la anumite întrebări, după care eu cred că şi deciziile politice care vor fi formulate vor ţine cont de aceste lucruri. Olanda nu e doar un ministru, un prim ministru, în Olanda sunt mai mulţi decidenţi şi atunci e important să putem aborda acest dialog şi direct".

Citeşte şi: Şoc în tenis după ce Şarapova a fost prinsă dopată: Reacţie uluitoare a Serenei Williams

Premierul a mai adăugat că a aflat "cu surprindere" de la MAE că în ultimii zece ani niciun prim ministru român nu a fost în vizită oficială în Olanda. "Cu atât mai mult era timpul să organizăm această vizită", a afirmat el. În ceea ce priveşte întrevederea de miercuri cu premierul olandez Mark Rutte, Cioloş a precizat că a stabilit încă din decembrie această vizită şi că doreşte să profite de faptul că Olanda are preşedinţia UE pentru a explica obiectivele României legate "de aderarea la Spaţiul Schengen, problema privind MCV", dar şi de chestiunea stopării migraţiei ilegale. "Vreau să discutăm despre subiectele care sunt pe agenda europeană, mai ales chestiunea privind migraţia. Pentru noi este foarte important ca acest proiect să reuşească şi să stopăm migraţia ilegală şi să avem protejate frontierele externe ale UE pentru că, prin protecţia aceasta a frontierelor, ne protejăm şi pe noi şi evităm eventuale rute de migraţie care să treacă prin România", a spus prim ministrul. El a adăugat că pe agenda discuţiilor se va afla şi cooperarea bilaterală "pentru că Olanda e un partener economic important pentru România atât din punct de vedere al schimburilor comerciale, cât şi al investiţiilor olandeze în mai multe domenii (...)Vreau să dau acest semnal că aşteptăm o prezenţă mai activă a Olandei în mai multe domenii.", a conchis Cioloş.

Premierul Dacian Cioloş efectuează miercuri o vizită oficială în Olanda unde va avea întrevederi cu omologul său olandez, cu o serie de parlamentari, dar şi cu membrii ai comunităţii româneşti din această ţară, spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.