Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Apel al lui Hans Klemm: Ce a cerut românilor ambasadorul SUA

hans klemm

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, care a participat, vineri, la deschiderea Zilelor Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Craiova, a făcut apel la români să se prezinte la vot la alegerile din 11 decembrie. "Fac un apel la voi, cetăţeni ai României, ca pe 11 decembrie să votaţi. E foarte important. România e o democraţie şi ca o democraţie să înflorească depinde de participarea activă a cetăţenilor la procesul de guvernare. Şi modul cel mai direct în care voi puteţi contribui la buna guvernare a României este să votaţi. Vă rog să vă folosiţi acest privilegiu, acest drept, vă rog să votaţi pe 11 decembrie", a spus Klemm, care le-a vorbit studenţilor şi despre alegerile prezidenţiale din SUA, despre temele de campanie, afirmând în context că lunga perioadă de campanie electorală se apropie de final.

Rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Spînu, a precizat la deschiderea Zilelor Facultăţii de Ştiinţe că în ultima perioadă Universitatea a reuşit să dezvolte parteneriate şi colaborări cu peste 100 de instituţii şi companii, printre care şi firma Ford. Acestea oferă stagii de practică, inclusiv stagii de practică personalizate, internshipuri, pentru creşterea capabilităţilor practice ale studenţilor, abilităţile practice, astfel încât la ieşirea de pe băncile facultăţii aceştia să fie cât mai bine pregătiţi pentru angajare. Facultatea de Ştiinţe din Craiova reuneşte mai multe departamente în care de aproape 60 de ani sunt pregătiţi studenţi la specializările chimie, fizică, geografie, matematică şi de peste 40 de ani în informatică.

În cadrul Zilelor Facultăţii, care se desfăşoară vineri şi sâmbătă, vor avea loc lansări de carte, printre care şi volumul semnat de Oliviu Gherman - 'O viaţă pe diagonală', cu mărturii referitoare la învăţământul ştiinţific la Craiova, vernisajul expoziţiei de fotografie a cadrelor didactice şi studenţilor facultăţii, expoziţie cu vânzare în scop caritabil şi alte activităţi culturale, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.