Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ASASINAT la MOSCOVA: Liderul Opozitiei a fost împușcat / UPDATE

Liderul Opozitiei, Boris Nemtov a fost impuscat de 4 ori de o persoana necunoscută, chiar cu o zi inainte de un protest antiguvernamental organizat la Moscova. Opozitia catalogheaza tragedia drept un asasinat.

Boris Nemtov era un critic vehement al lui Vladimir Putin, iar in trecut ocupase functia de vicepremier. El a fost omorat in fata Kremlinului. Opozitia considera ca a fost vorba de un asasinat si critica politica intoleranta a guvernului rus si a lui Vladimir Putin fata de disidenti.

Presedintele Vladimir Putin a calificat crima drept o provocare si a garantat ca se vor face toate eforturile pentru a-l gasi pe cel responsabil.

Presedintele SUA Barack Obama a cerut la randul sau guvernului rus sa investigheze cu responsabilitate uciderea lui Boris Nemtov pe care o considera o tragedie.

UPDATE: Poliția, citată de agențiile de presă ruse, a raportat că mai multe persoane au asistat la asasinat.

"În fața mea, văd corpul lui Boris. Erau o mulțime de polițiști în jur", a declarat un apropiat al lui Nemțov, opozantul Ilia Iașin.

Potrivit poliției, un bărbat necunoscut a tras dintr-o mașină 7-8 focuri de armă asupra lui Boris Nemțov când acesta se plimba cu o tânără pe podul Bolșoi Moskvorețki (Marele pod de piatră) din imediata apropiere a Kremlinului.

Boris Nemțov, 55 de ani, politician rus de opoziție și fost viceprim-ministru carismatic, era un critic vehement al președintelui Vladimir Putin. El urma să ia parte duminică la primul mare protest al opoziției împotriva conducerii președintelui Vladimir Putin după luni de zile în capitala rusă, amintesc AP și Reuters.

Nemțov critica ineficiența guvernului, corupția larg răspândită și politica Kremlinului asupra Ucrainei, care a tensionat relațiile Rusia-Occident până la un nivel nemaivăzut din perioada Războiului Rece.

Kremlinul a anunțat că Putin va supraveghea personal ancheta.

"Acest asasinat brutal poartă semnele unui omor la comandă și este în mod clar o provocare", a declarat președintele Vladimir Putin citat de purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov.

Mașini de poliție au blocat strada unde el a fost împușcat. O ambulanță era de asemenea în apropiere.

"Nemțov B.E. a murit la ora 23.40 ca urmare a patru focuri de armă trase în spate", a anunțat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne contactată prin telefon.

Nemțov a servit ca viceprim-ministru în anii 1990 și a fost văzut odată ca un posibil succesor al lui Boris Elțîn, primul președinte ales al Rusiei. După ce Vladimir Putin a fost ales pentru prima dată în 2000, Nemțov a devenit unul dintre criticii cei mai vocali ai conducerii acestuia. El a ajutat la organizarea unor proteste de stradă și a scris pe larg despre corupția oficială, amintește AP, citata de Agerpres.

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.