Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atacul PROPAGANDEI asupra democrației. De ce britanicii sunt făcuți proști, idioți și ignoranți

brexit

Cetățenii Marii Britanii au votat în majoritatea pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană. O știm deja cu toții, dar unora încă nu le vine să creadă asta. Chiar și multora din partizanii BREXIT-ului nu le vine nici acum să creadă că au câștigat.

Vezi și: Ce va face David Cameron? Va declanșa EXIT-ul în câteva zile?/ SURSE

Atât de împământenită a a fost ideea că orice ar fi cineva de undeva tot ar fi făcut că nimic să nu se schimbe încât unii încă sunt șocați de votul dat de britanici. Chiar și la noi în țară se povesteau tot felul de lucruri despre puterea liderilor lumii care voiau rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană încât ar fi fost practic imposibil să se întâmple așa ceva.

Asta era propaganda pre-referendum. După referendum s-au sucit propagandiștii. Acum se spune fără pic de rușine că de fapt cetățenii britanici care au votat în majoritate pentru BREXIT sunt niște neajutorați, niște idioți, niște ignoranți și mai pe românește niște proști grămadă care habar nu au avut ce votează. Că ar fi înghițit pe nemestecate argumentele populiștilor britanici și iată-i acum pe ”micuții neajutorați” cum sunt aproape afară din UE din prostie.

Și de aici tot felul de strategii și analize prin care suntem îndemnați să îi înțelegem pe ”proști” și să facem artificii juridice și să păstram Marea Britanie în UE.

Marele argument descoperit de deontologi și predicat cu mare tam-tam și în România la șezătorile TV e acela al căutărilor de după aflarea rezultatelor oficiale de pe GOOGLE. Oamenii ar fi căutat să vadă care sunt de fapt efectele a ceea ce au votat și dându-și seama s-au și pus pe semnat petiție pentru un nou referendum :)

Păi să ne lămurim - spuneam chiar la început că era așa împământenită ideea că se va face cumva și votul va fi cel preconizat de conducătorii de la Bruxelles încât nimeni nu și-a pus niciodată serios problema Brexit-ului (problema fiind pusă mai ales pe strategia britanicilor de a maximiza beneficiile în negocierile cu birocrații de la Bruxelles).

Era mai mult decât evident că după aflarea rezultatului votului fiecare om cu scaun la cap (și în special jurnaliștii și liderii de opinie) au început să caute concret ce înseamnă de fapt rezultatele concrete ale referendumului. Se închid granițele?, nu mai avem voie în Marea Britanie fără pașaport?, nu se mai aplică regulile Schengen?, românii din Regatul Unit mai primesc sau nu beneficii sociale?, mai pot sta la muncă acolo?... etc.

Iată de ce susțin că britanicii care au votat pentru ieșirea din UE sunt niște oameni de toată isprava, informați și mai europeni decât mulți deontologi de la noi, de la Bruxelles și de aiurea. Votul este esența democrației și dacă va fi călcat în picioare atunci efectele vor fi incalculabile.

Iată care e procedura pentru curioși - Procedura de IEȘIRE din UE. Ce se întâmplă EFECTIV după votul britanicilor

____

PS: Nu sunt singurul care am sesizat și am fost deranjat de imbecilitatea lansată în aceste zile. Iată cum vede lucrurile jurnalistul Ion Cristoiu:

”Cine citeşte presa noastră din aceste zile – şi nu se îndreaptă şi spre presa occidentală, trage concluzia că rezultatul Referendumului e, de fapt, în favoarea rămînerii în Uniunea Europeană.
Sînt publicate pînă la greață doar declaraţii ale adepţilor rămînerii şi despre acţiunile post-Referendum ale celor care au votat împotriva Brexit.

Mult mai grav, întreaga noastră presă cultivă una dintre cele mai abjecte idei antidemocratice:
Şi anume că toţi cei care au votat Brexit (peste 17 milioane de cetăţeni) sînt nişte idioţi care au votat – fără să-şi dea seama, manipulaţi de populişti, de extremişti, de Putin, de ISIS şi, în general, victime ale propagandei duşmanului de clasă.

De aici, cîteva concluzii aberante:

  1. Politicienii trebuie să consulte Poporul numai cînd sînt siguri că Poporul va vota aşa cum vor ei, politicienii.
  2. Electoratul nu e egal în dreptul de a vota ce vrea el.
    De la anumite decizii trebui excluşi bătrînii, cei cu studii inferioare şi, în general, cei care nu sînt de acord cu jurnaliştii români.”, susține el într-o postare pa blogul personal.

Vezi și:

BREXIT-ul este imposibil! Băsescu anunţă două BOMBE

BREXIT Şeful Comisiei Europene AVERTIZEAZĂ: Nu va fi un divorţ amiabil

Teorie BOMBĂ după Brexit: Referendumul ar putea fi REFUZAT de Parlament

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.