Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atentatul de la Ankara, revendicat de Şoimii Libertăţii Kurdistanului

pkk

Atentatul terorist comis miercuri în centrul Ankarei şi soldat cu cel puţin 28 de morţi şi 61 de răniţi a fost revendicat vineri de Şoimii Libertăţii Kurdistanului (TAK), o grupare apropiată de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), relatează AFP şi Reuters.

'Pe 17 februarie seara, un atac sinucigaş a fost comis, la 18:30, pe străzile din Ankara de către un războinic-kamikaze contra unui convoi militar al republicii turce fasciste', a afirmat într-o declaraţie publicată pe site-ul său gruparea TAK, care a revendicat deja, în luna decembrie, un atac cu obuze de mortier asupra aeroportului din Istanbul. TAK a precizat că atentatul de acum două zile a fost un răspuns la politicile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi a anunţat că vor urma şi alte atacuri. Începând din luna iunie a anului trecut, în Turcia s-au înregistrat mai multe atacuri cu bombă, unele fiind revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic, potrivit autorităţilor de la Ankara.

Precedentul atac, comis pe 12 ianuarie, a avut loc în zona istorică Sultanahmet din Istanbul şi s-a soldat cu decesul a 10 persoane, majoritatea turişti germani, şi rănirea altor 15. Autorităţile turce au anunţat că atacul a fost comis de un sirian de origine saudită ce s-a aflat până recent în Siria şi s-a înregistrat ca refugiat în Istanbul. Pe 10 octombrie anul trecut, un dublu atentat sinucigaş a ucis 103 persoane în timpul unui miting al opoziţiei turce, în apropierea gării centrale din Ankara. Un alt atac sângeros, soldat cu 33 de morţi şi 104 răniţi, a avut loc anul trecut atunci când un atacator sinucigaş şi-a detonat centura cu explozibil în oraşul Suruc, din provincia Sanliurfa (sud-estul ţării), anunță Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.