Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atenţionare de călătorie din partea MAE: Indonezia – Actualizare situație erupţii vulcan Agung, în Bali

MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bali, Republica Indonezia, că, începând cu data de 22 septembrie 2017, Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor Naturale din Republica Indonezia a ridicat nivelul de alertă la vulcanul de pe muntele Agung la 4, maxim, (pe o scară de la 1 la 4), ceea ce înseamnă că erupţia vulcanului este posibilă oricând.

Cetăţenii români sunt sfătuiți să monitorizeze mass media locală, pagina de Internet a ambasadei României la Jakarta, să urmeze sfaturile autorităţilor locale indoneziene şi să rămână în afara zonei de 9-12 kilometri distanţă față de craterul vulcanic. În cazul unei erupţii şi apariţiei unui nor de cenuşă vulcanică, este posibil ca aeroportul internaţional să se închidă şi să se înregistreze perturbări ale circulaţiei aeriene în zonă. Totodată, în cazul apariţiei unui nor de cenuşă vulcanică, este indicat a se reconfirma, direct, aranjamentele de călătorie cu agenţiile de turism sau compania de transport aerian, înainte de plecarea spre aeroport.

Cetăţenii români afectaţi de situaţie pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Jakarta: +62213154362, apelul fiind redirecţionat către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluat de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Indonezia: +628111096283.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://jakarta.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.