stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Au schimbat un 'penal' cu un alt 'penal'. Ce spune noul ministru al Dezvoltării despre problemele cu legea

starea presei
Paul Stanescu

Social democraţii au  hotărât în cadrul CEX să o dea afară pe Sevil Shhaideh din fruntea ministerului Dezvoltării după ce premierul Mihai Tudose a susţinut că se impune o demisie pentru că ar avea probleme penale. Totuşi, surpriza a venit odată cu aflarea succesorului ei. Shhaideh a fost înlocuită cu un vechi baron, apropiat al lui Dragnea, despre care presa spune că ar avea, la rândul lui, probleme cu legea.

Potrivit ziarului Adevărul, fostul preşedinte al CJ Olt, actual senator, este pe lista cercetaţilor pentru abuz în serviciu, dosarul său fiind iniţial închis, dar redeschis în septembrie 2015. În acelaşi dosar este cercetat şi fostul vicepreşedinte al CJ Olt, Marius Oprescu, acesta din urmă fiind acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Confruntat de jurnalişti cu aceste informaţii, Stănescu a fost rezervat în declaraţii şi s-a rezumat la a spune: „În viaţa mea nu am dat cu subsemnatul, nu ştiu despre ce vorbiţi.”

Nu a vrut să dea multe detalii nici când a fost întrebat de jurnalişti dacă va demisiona în cazul în care zvonurile privind dosarul penal se adeveresc şi a preferat să concluzioneze sec: „Toate la timpul lor”.

Citeşte şi: OFICIAL: Noii miniştri, votaţi în şedinţa CEX. Cine s-a OPUS și ce se întâmplă cu foștii miniștri - VIDEO .


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.