Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Augustin Lazăr cere cooperare în domeniile prioritare ale Ministerului Public

Inquam Photos / Alexandru Busca
Inquam Augustin Lazar

Cooperarea profesională între cei care contribuie la investigarea infracţiunilor în domeniile prioritare ale Ministerului Public este 'esenţială' şi reprezintă 'cheia succesului' în obţinerea unor rezultate bune, a declarat, miercuri, procurorul general, Augustin Lazăr, într-o declaraţie de presă referitoare la organizarea, la Alba Iulia, a unei dezbateri la care au participat procurori şi reprezentanţi ai unor instituţii cu care se colaborează în mod curent în activitatea de urmărire penală.

Procurorul general a menţionat, de asemenea, că spre deosebire de alte întâlniri de acest gen, a fost lărgită zona de infracţionalitate avută în vedere, respectiv combaterea corupţiei şi a conflictelor de interese, cu infracţiunile care afectează veniturile la bugetul statului - evaziune fiscală, contrabandă, spălare de bani, scrie agerpres.ro.

Citește și: Caz uluitor în România: Mare atenție ce scrieți pe Facebook/Cum puteți fi dați în judecată sau amendați

'Au fost efectuate schimburi de bune practici în materia investigării acestor infracţiuni din domeniile prioritare - combaterea corupţiei, combaterea conflictelor de interese, a evaziunii fiscale, a contrabandei, a spălării banilor. Ar fi de precizat, în mod deosebit, că faţă de reuniunile anterioare, când eram focusaţi în principal numai pe combaterea corupţiei şi a conflictelor de interese, s-a lărgit zona de infracţionalitate pe care noi o avem în vedere cu infracţiunile care afectează veniturile la bugetul statului - evaziune fiscală, contrabandă, spălare de bani', a declarat Augustin Lazăr.

El a menţionat că, în cadrul dezbaterii, au fost prezentate speţe complexe, care au fost 'lucrate' împreună cu ofiţerii poliţiei judiciare, cu cei de la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE), fiind prezentată maniera în care s-a cooperat eficient pentru obţinerea unor rezultate bune.

Citește și: Dan Negru, atac dur la adresa unei mari televiziuni: Ce capital important deține și nu știe să-l folosească

'Este foarte important acest schimb de bune practici între procurori şi ofiţerii poliţiei judiciare pentru eficientizarea în continuare a investigaţiilor în acest domeniu', a afirmat Lazăr.

Potrivit procurorului general, 'cooperarea profesională între cei care contribuie la aceste investigaţii este esenţială, este cheia succesului pentru a realiza o investigaţie efectivă cu rezultatele pe care noi le urmărim'.

Citește și: Foarte interesant! Ce facilitate lansează WhatsApp și la ce vă va folosi

La rândul său, directorul general al DGA, chestor de poliţie Ioniţă Alexandru Cătălin, a afirmat că extinderea obiectului acestei întâlniri 'şi la criminalitatea care afectează bugetul consolidat al statului nu înseamnă altceva decât sublinierea legăturii clare care există între acest tip de criminalitate şi corupţie'.

El a precizat că rezultatele acestui tip de întâlniri au fost 'benefice', inclusiv prin faptul că s-au materializat într-un document centralizator al tuturor speţelor care au fost prezentate, o 'culegere de speţe' care înseamnă pentru anchetatori exemple de urmat în practica de zi de zi.

Citește și: Se întâmplă în România: Spitalul unde exodul medicilor s-a oprit, iar venitul ajunge la 18 000 de lei lunar

Directorul DICE, comisar şef Aurel Dobre, a apreciat activitatea ca fiind una 'de un real folos pentru toţi cei participanţi', adăugând că, din punct de vedere al Poliţiei Române, priorităţile Ministerului Public sunt avute în vedere.

El a mai punctat că, de la ediţie la ediţie, cazurile prezentate comportă o şi mai mare complexitate, ceea ce denotă faptul că această activitate îşi atinge scopul şi îi ajută pe toţi cei implicaţi să înveţe din bunele practici ale celorlalţi, astfel încât să se aplice în activitatea de zi cu zi cele mai bune metode de a descoperi, investiga şi combate aceste fenomene infracţionale.

Citește și: S-a vândut! Ce coloși au preluat activele gigantului Oltchim Râmnicu Vâlcea

Invitat la dezbatere, vicepreşedintele CSM, Cristian Ban, a apreciat ca 'foarte utile' astfel de întâlniri, interregionale, naţionale, unde se dezbat puncte de vedere, metodologii.

'Eu zic că, din perspectiva şi a Consiliului, acest schimb de practici nu poate fi decât unul benefic. Mesajul trebuie să fie unul clar: lupta anticorupţie şi lupta împotriva acelor infracţiuni care aduc prejudicii bugetului de stat trebuie să continue cu eficienţă crescută. Apreciez că astfel de întâlniri au tocmai rodul şi rostul de a creşte eficienţa în combaterea acestor infracţiuni', a conchis vicepreşedintele CSM.

Citește și: Anunţul aşteptat de mii de români: Doi giganţi auto ar putea investi în ţara noastră

Combaterea infracţionalităţii în domeniile prioritare ale Ministerului Public - corupţie, conflictul de interese, evaziunea fiscală, contrabanda şi spălarea banilor a reprezentat tema unei întâlniri organizate, marţi şi miercuri, la Alba Iulia, în prezenţa procurorului general al României, Augustin Lazăr, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DGA.

Manifestarea a avut ca principal obiectiv realizarea unui schimb de bune practici, fiind prezentate speţe complexe, având ca obiect infracţiuni de corupţie, conflictul de interese, evaziunea fiscală, contrabandă şi spălarea banilor, instrumentate de unităţile de parchet din raza de competenţă a curţilor de apel Alba, Braşov, Timişoara, Oradea şi Cluj.

Citește și: Telekom a dat un mega-tun: Cu ce bancă s-a aliat și ce au lansat împreună

La întrunire au participat, potrivit comunicatului, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel menţionate, prim-procurori ai parchetelor de pe lângă tribunalele din raza de competenţă a aceloraşi curţi de apel, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.