Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Australia cere Europei să atace Statul Islamic pentru a opri refugiații

imigranti

Ministrul de externe al Australiei Julie Bishop a cerut ca mai multe state europene să efectueze lovituri aeriene împotriva Statului Islamic (SI) atât în Irak cât şi în Siria pentru a opri criza refugiaţilor care asaltează Europa, a relatat luni ziarul The Australian, citat de agenţia DPA. 

Bishop a declarat, într-un interviu acordat ziarului naţional, că ţările europene ar putea ajuta să se pună capăt unei "crize de proporţii globale" prin bombardamente asupra teroriştilor islamici care distrug state şi provoacă un exod în masă al populaţiilor. 

"Ţările vecine Siriei şi Irakului, Libanul, Iordania şi altele suportă povara a milioane de oameni care fug trecând graniţele lor şi apoi intră în Europa", a afirmat ea. 

"De aceea, cred că europenii trebuie să fie implicaţi în loviturile aeriene ale coaliţiei şi efortul din Siria şi Irak". 

Apelul ei intervine în timp ce Australia ia în considerare o cerere din partea Statelor Unite de extindere a atacurilor forţelor aeriene australiene asupra Statului Islamic în Irak şi Siria. Un comitet de securitate guvernamental este de aşteptat să discute problema în această săptămână, notează DPA. 

Contribuţia actuală a Australiei la forţa coaliţiei constă din şase bombardiere F/A-18 Super Hornet, realimentare şi aeronave de transport, precum şi 200 de instructori militari în Irak. 

Peste 20 de ţări fac parte din coaliţia militară ce luptă contra Statului Islamic în Irak, inclusiv Marea Britanie, Australia, Canada, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Olanda, Iordania, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Turcia şi Qatar. 

Potrivit lui Bishop, atacurile aeriene ale coaliţiei asupra SI i-au forţat pe jihadişti să renunţe la tactica de formare a coloanelor şi a lua cu asalt oraşe, dar aproximativ 30.000 de combatanţi sunt deja în oraşe, ceea ce face greu să nu fie loviţi civilii. 

Ea a notat de asemenea că Statul Islamic s-a extins peste frontiera irakiano-siriană într-un teritoriu care în esenţă nu este guvernat nici de regimul sirian şi nici de cel irakian, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.