stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

AVERTISMENT Tableta, laptop-ul și smartphone-ul ar putea fi INTERZISE în avioane

playtech.ro
avion telefon

Autoritatea transporturilor aeriene americane (FAA) a emis un avertisment marţi împotriva riscurilor ca bateriile de lithium transportate în calele avioanelor să explodeze, informează AFP, potrivit Agerpres.


Acest avertisment se adresează tuturor companiilor americane şi străine care operează în SUA, indiferent dacă transportă pasageri sau mărfuri. 

Teste efectuate de FAA au arătat că sistemele împotriva incendiilor instalate la bordul avioanelor nu permit stingerea unui focar provocat de explozia acestor baterii cu care sunt echipate în special telefoanele mobile şi laptopurile. 

Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) şi constructorii de avioane Airbus şi Boeing au avertizat deja companiile care le utilizează aparatele împotriva unor astfel de riscuri, aminteşte FAA. 

Mai multe companii aeriene au decis deja să nu mai transporte astfel de încărcături, subliniază aceeaşi sursă, amintind că un astfel de incendiu ar putea antrena distrugerea avionului.

În acest moment aceste dispozitive sunt permise in cabina pasagerilor, dar este interzisă folosirea acestora pentru orice operatiuni la decolare și la aterizare.

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.