Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertisment teribil de la Bruxelles: Ce se întâmplă, de fapt, în închisorile din România

parlamentul european

Europarlamentarul Cătălin Ivan consideră că în România se discută acum liber despre suma de bani pentru care cineva este dispus să facă închisoare şi spune că singurul lucru care îi deranjează pe cei care fură este să rămână fără banii pe care i-au furat.

Citeşte şi: Schimbări masive în legislație: Decizia autorităților care va afecta mii de oameni

„În România se discută pe faţă cât valorează un an de puşcărie, pentru câţi bani furaţi merită să stai un an în închisoare. Stau un an-doi, mai iau o reducere, mai scriu o carte, dar banii le rămân. Banii să fie luaţi, cât stau în închisoare contează mai puţin”, a declarat Cătălin Ivan în cadrul unei dezbateri a organizaţiei RoAction, „România la vedere” Acţiunile la purtător – sursă de devalizare a fondurilor publice”.

Cătălin Ivan a vorbit despre o iniţiativă care se discută în prezent în Parlamentul European şi care vizează recuperarea sumelor şi bunurilor ce provin din corupţie şi fraudă scoase în afara statului. „Chiar acum sunt raportori în Parlamentul European pe o opinie privind recuperarea sumelor şi bunurilor scoase în afară şi care provin din corupţie şi fraudă. Nu e simplu deloc. În alte state, cum e Portugalia, există o prioritate, să recupereze sumele, şi atunci investesc şi au aceste centre bine organizate cu oameni foarte bine pregătiţi. Un model foarte bun este Guarda di Finanza din Italia, care au inclusiv departament de spionaj”, a spus Cătălin Ivan.

Citește și: Vești bune pentru cadrele didactice: Ce propunere a aprobat Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților

Europarlamentarul a explicat că sunt sume foarte mari alocate pentru acest gen de instituţii, însă sumele recuperate depăşesc investiţia, iar atunci statul iese în câştig. „Sunt sume foarte mari alocate, pentru că, una peste alta, recuperezi sume mult mai mari decât investeşti tu. Pe de-o parte recuperezi bani la buget, pe de altă parte descurajezi, pentru că pe cei care fură îi deranjează un singur lucru: să rămână fără banii pe care i-au furat. Şi atunci îi descurajezi. Investiţia asta pune o frână mare corupţiei şi se recuperează sume mari”, a subliniat Ivan.

Citește și: Dragnea, avertisment pentru angajatori: Ce ordonanță pregătește Guvernul Tudose

Dezbaterea organizată de RoAction a vizat iniţiativa cetăţenească de modificare a Legii societăţilor nr. 31/1990, astfel încât să fie eliminate acţiunile la purtător. Proiectul de lege a fost publicat în Monitorul Oficial în 25 octombrie, iar acum sunt necesare 100.000 de semnături pentru a deveni propunere legislativă şi să ajungă în Parlament. Potrivit RoAction, în prezent în România funcţionează 384 de societăţi care au acţiuni la purtător, iar cele mai multe sunt conectate la bani publici. Organizaţia susţine că prin acţiunile la purtător societăţile comerciale pot deturna cel mai uşor banii publici, pentru că pot trece de la o persoană la alta fără limitări sau confirmări, facilitând, astfel, evaziunea fiscală. Membrii organizaţiei subliniază faptul că sunt deja state care au interzis acţiunile la purtător, precum Belgia, în 2008, Cehia, în 2013, Cipru, Malta, Marea Britanie, în 2015, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.