Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertizare METEO: Vreme rea luni şi marţi

ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme rea, valabilă în intervalul 30 noiembrie, ora 16 – 1 decembrie, ora 22. Se vor înregistra intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei.

În intervalul menţionat, vântul va prezenta intensificări la munte, iar pe creste va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h. Pe parcursul zilei de marţi, 1 decembrie, vor fi intensificări ale vântului şi în restul ţării, cu viteze de peste 50 km/h.

În zona montană vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mai mari de 1500 m temporar va ninge, iar local vântul va viscoli ninsoarea.

În Maramureş, zona Munţilor Apuseni, precum şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.