Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avion prăbuşit în America de Sud

avion prabusire
Aparatul, model Cessna, s-a prăbuşit la puţin timp de la decolare din localitatea Sarayacu, la 200 de km sud-est de capitala Quito, din cauza unei defecţiuni la motor, potrivit unei declaraţii a directorului aviaţiei civile, Roberto Yerovi, pentru postul Radio Publica. Doi dintre cei şapte pasageri aflaţi la bordul avionului au supravieţuit şi au fost spitalizaţi, a mai declarat Roberto Yerovi. Printre victime se află şi un fost fotograf al agenţiei France Presse, Paul Navarrete, în vârstă de 31 de ani. Decesul său a fost anunţat cotidianul ecuadorian El Universo pentru care acesta lucra. Ministrul ecuadorian al justiţiei, Ledy Zuaniga, şi-a exprimat, pe contul său de Twitter, tristeţea şi consternarea pentru producerea acestui accident. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.