Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Banca Mondială: 'Obiectivul de a vaccina 70% din populaţia lumii împotriva COVID-19 până la jumătatea lui 2022 s-ar putea să nu fie atins'

Inquam Photos / Octav Ganea
vaccinare ceas

Obiectivul de a vaccina 70% din populaţia lumii împotriva COVID-19 până la jumătatea anului viitor s-ar putea să nu fie atins, a afirmat joi o responsabilă a Băncii Mondiale, notează AFP.

"În acest stadiu, nu este clar că acest obiectiv va fi atins", a declarat Mamta Murthi, vicepreşedinte pentru dezvoltare umană la Banca Mondială, în cadrul unei videoconferinţe de presă.

"Desigur, achiziţionarea şi dezvoltarea vaccinurilor s-ar putea accelera până la jumătatea anului viitor", a adăugat ea.

În prezent, mai puţin de jumătate din populaţia lumii (44,95%) este vaccinată, potrivit datelor compilate şi publicate de organizaţiile internaţionale.

Dar inegalităţile sunt uriaşe, cu 67,45% dintre vaccinaţi în ţările bogate, faţă de doar 4,36% în ţările sărace, mai ales în Africa, potrivit Agerpres.ro.

Pragul de 70% este considerat esenţial pentru controlul pandemiei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a deplâns recent că acest prag ar putea fi atins în Africa abia în 2024, în ritmul actual al vaccinărilor.

Banca Mondială consacră în prezent 20 de miliarde de dolari pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să finanţeze achiziţia de vaccinuri şi să-şi consolideze sistemele de sănătate, după un pachet iniţial de 10 miliarde de dolari care a fost distribuit chiar la începutul pandemiei, a reamintit vicepreşedintele instituţiei.

"Aproximativ 100 de milioane de doze de vaccin au fost livrate datorită finanţării de la Banca Mondială", a precizat Mamta Murthi, şi "circa 300 de milioane de doze (suplimentare) de vaccin (...) sunt sub contract".

Ea a ţinut să sublinieze şi reticenţa la vaccin în ţările în curs de dezvoltare: "Există reticenţă la vaccin. Nu trebuie să o subestimăm".

"Dar asta se poate rezolva şi multe ţări o fac", a adăugat ea, "şi acest lucru nu ar trebui folosit ca un motiv pentru a nu accelera livrarea vaccinurilor şi (...) a nu asigura un acces echitabil la vaccinuri".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.