stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Basescu, atac la PSD si PNL: Combinatia asta e adversarul nostru

traian basescu miscarea populara

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, a afirmat sâmbătă, la Baia Mare, că principalii adversari ai MP sunt Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, el subliniind că formaţiunea pe care o conduce trebuie să aducă un suflu nou în administraţia locală.

"Marele nostru adversar este PSD. PSD este un partid depăşit de vremuri şi, alături de aliaţii săi, trebuie scos de la putere, fie că vorbim de puterea locală sau de puterea la nivel naţional. Când vorbesc la aliaţi mă refer şi la PNL. (...) USL e în floare şi s-a văzut acest lucru, miercuri, la Camera Deputaţilor, când atât PSD cât şi PNL s-au retras din sală şi nu s-a întrunit numărul de voturi pentru aprobarea arestării deputatului Păun. Deci, acesta este adversarul nostru; combinaţia PSD - PNL, care e împânzită în toată ţara încă de la alegerile din 2012. A fost un moment în care au înşelat electoratul, pe fondul unor măsuri pe care noi a trebuit să le luăm pe timp de criză. Avem obligaţia să-i readucem acolo unde le este locul - în opoziţie. Pentru că PSD nu mai este un partid care reprezintă viitorul, cum şi noul PNL nu este un partid care mai poate asigura viitorul acestei ţări. Viitorul acestei ţări este Mişcarea Populară. Trebuie să fie o mişcare care să atragă toate generaţiile alături de ea", a declarat Traian Băsescu.

El le-a spus membrilor şi simpatizanţilor, la Baia Mare, că toţii candidaţii MP au misiunea de a continua modernizarea statului român.

"Ideea pe care vreau să v-o transfer este aceea de continuare a modernizării statului român, (...) procesele în România în ceea ce priveşte democratizare statului nu sunt nişte realităţi definitiv câştigate. (...) Pentru noi, momentul alegerilor locale este extrem de important. Pe de o parte pentru a veni cu un suflu nou în administraţia locală, iar pe de altă parte pentru a crea platforma de pe care MP să obţină un rezultat bun, într-un procent de 20%, la alegerile legislative", a susţinut Băsescu.

Liderul MP a subliniat că valoarea politică este dată de numărul voturi.

"MP trebuie să aducă un suflu nou în administraţia locală. (...) Asta le spun de multe ori tinerilor lideri ai partidului nostru că singurul mod, dar şi cel mai precis mod de a evalua activitatea politică, e numărul de voturi. Politica este (...) cel mai precis măsurată în ziua alegerilor, la fiecare patru ani. Se numără în voturi şi este la fel de precisă ca şi matematica. Valoarea politică este dată de numărul de voturi", a explicat Băsescu.

AGERPRES

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.