Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Băsescu 'dă de pământ' cu Raluca Prună: 'Încalcă grav Constituţia'

raluca pruna

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică, la Craiova, că tot sistemul democratic din Europa, din lumea civilizată, este întemeiat pe drepturile fundamentale care trebuie respectate, iar atunci când un ministru sau un primar le neglijează înseamnă că încalcă grosolan Constituţia.

"Am văzut zilele trecute un ministru al Justiţiei, pe doamna Prună, spunând că drepturile fundamentale sunt un lux pe care nu ni-l putem permite acum. Vreau să ştiţi că tot sistemul democratic din Europa, din lumea civilizată, este întemeiat pe drepturile fundamentale care trebuie respectate. Doamna Prună, ministrul Justiţiei, când a depus jurământul în faţa preşedintelui României, a citit în jurământ trei teze: să respecte poporul şi să-l slujească, să apere integritatea teritorială a statului român şi să respecte drepturile fundamentale ale cetăţeanului. Când un ministru sau un primar, care şi el depune acelaşi jurământ, ajunge să neglijeze drepturile fundamentale înseamnă că încalcă grosolan Constituţia", a spus Băsescu, la lansarea candidaţilor PMP din Dolj la alegerile locale.

Vezi şi; Peşte plin cu viermi într-un hipermarket din Capitală: Cum s-a descoperit totul / VIDEO

El a mai afirmat că în urma descentralizării administraţia locală are foarte multe obligaţii faţă de cetăţeni. "Aceasta aş vrea să fie abordarea noastră în raport cu cetăţenii. Ne batem pentru ca cetăţenilor să le fie respectate drepturile: dreptul la muncă este un drept fundamental în care nu numai guvernele au responsabilităţi, ci şi administraţiile locale. Priviţi la ce se întâmplă în oraşele ţării în funcţie de administratorii aleşi: primar şi consiliu", a adăugat Băsescu. Potrivit acestuia, primăria trebuie să informeze cetăţeanul despre ce face "cu fiecare leuţ", pentru a se dovedi credibilă, iar în acest sens ar trebui să publice toate facturile pe care le are de achitat, nu doar execuţia bugetară.

Vezi şi: Vezi şi: Parlamentarii se 'bat cu pumnu-n piept': SRI nu face interceptări de 'capul lui'

"Dacă aţi observat, încercând să respecte acest articol din Constituţie, Guvernul României a hotărât să pună pe site-uri execuţia bugetară, atât la nivelul ministerelor, cât şi la nivelul primăriilor. Este un fals. Nu execuţia bugetară este de maxim interes pentru cetăţean, ci ceea ce primăria se pregăteşte să plătească. De aceea, pentru informarea cetăţeanului, trebuie puse pe site facturile care vin la plată, pentru ca cetăţeanul să vadă că la primărie a venit factura pentru un podeţ să fie plătită, dar cetăţeanul vede că podeţul nu este gata, sau uite factura pentru plăcile de granit din zona pietonală, dar cetăţeanul vede că nu sunt plăci de granit, ci sunt plăci de beton, piatră amestecate cu nisip şi se sesizează", a explicat Băsescu, anunţă Agerpres.

Citește și: Noua modă între adolescente: Cum se fotografiază / FOTO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.