Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Băsescu invocă al Doilea Război Mondial

rusia sua

Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a criticat sambata pe seful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a spus că UE trebuie să-şi restabilească relaţiile cu Rusia, Băsescu spunând că ”această abordare a dus şi la cel de-al Doilea Război Mondial, prin cedări succesive”, potrivit Mediafax.

”Pe mine m-a contrariat declaraţia lui Jean-Claude Juncker (…) în care pur şi simplu spunea: «trebuie să ne apropiem de Rusia şi să nu-i lăsăm pe americani să facă jocurile în Europa». Da, dar Europa nu-şi poate garanta singură securitatea. Ori acest mesaj înseamnă să cedăm Rusiei tot ce vrea, ca să stăm liniştiţi. Păi, îmi pare rău, dar această abordare a dus şi la cel de-al Doilea Război Mondial, prin cedări succesive”, a spus Băsescu.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, în cursul unei vizite la Passau, în sudul Germaniei, că este necesar ca Uniunea Europeană să-şi restabilească "relaţiile practice" cu Rusia şi să nu lase Statele Unite să "dicteze" în această politică, potrivit BBC News online. Juncker critica astfel o declaraţie prin care preşedintele american Barack Obama cataloga Rusia doar ca "o putere regională". "Ştiu din conversaţiile mele cu (preşedintele rus Vladimir Putin) că el (nu acceptă) fraze ca cele de atunci când (preşedintele american) Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă acest lucru? Nu poţi să vorbeşti despre Rusia aşa", a declarat Juncker joi, într-o conferinţă de presă în oraşul german Passau, citat de site-ul TheLocal.se.

"Trebuie, o spun deschis, să tratăm Rusia decent", a mai declarat Juncher. "Rusia trebuie tratată ca un egal", a adăugat preşedintele CE, citat de site. "Trebuie să facem eforturi către o relaţie practică cu Rusia. Nu este sexi, dar aşa trebuie să facem, nu putem continua aşa", a declarat, citat de BBC, şeful Comisiei în această vizită în sudul Germaniei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.