stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Băsescu profită de tensiunile din PNL și dă atacul (presa)

basescu

Desi sunt, poate, mai aproape decat oricand de intrarea la guvernare, se pare ca, specific pentru politica damboviteana, vechii liberali si fostii pedelisti dovedesc inca odata ca sunt doua sabii care nu pot incapea inca in aceeasi teaca. Cel putin atunci cand este vorba despre desemnarea candidatilor pentru cele mai ravnite locuri de primari sau presedinti de consilii judetene, relateaza National.

Astfel ca intarzierea in anuntarea listelor pentru alegerile locale care, iata, deja bat la usa, nu se datoreaza in niciun caz vreunei strategii stralucite recomandate de consilierii de imagine, ci doar datului la gioale intern pentru ocuparea celor mai bune locuri. Pentru ca, din pacate atat pentru ei, dar mai ales pentru electoratul de dreapta, care cere insistent resetarea intregii clase politice romanesti, nu doar a stangii traditionale, prea multi dintre liderii sau activistii PNL se dovedesc a fi, chiar si acum, in al doisprezecelea ceas, doar “vechi liberali” sau “fosti pesedisti”. Si, pentru ca balamucul sa fie si mai mare, cei din urma sunt  acum acuzati tot mai fatis de catre proprii colegi ca, nici mai mult, nici mai putin, ar fi gata sa faca jocurile subterane ale lui Traian Basescu, liderul Miscarii Populare incercand sa-si faca propriul culoar pe dreapta esichierului politic, cu ocazia alegerilor pentru Capitala, din iunie.

Confruntarea civilizatiilor

Partidul National Liberal, cel putin in vechea sa structura, era recunoscut drept una dintre cele mai libertine formatiuni politice. De altfel, mai ales sub vremelnicul mandat de presedinte al lui Crin Antonescu, libertatea de expresie a diversilor lideri din conducere sau a simplilor membri din teritoriu nu mai cunostea nicio ingradire, astfel ca “vocile unitare” prin care ar fi trebuit sa comunice oficial partidul s-au transformat intr-un adevarat cor Madrigal. La polul opus, de cand erau inca subjugati de farmecul lui “el lider maximo” Traian Basescu, pedelistii au dat dovada de o stricta disciplina de partid. Si au pastrat aceasta caracteristica si sub mana forte a lui Vasile Blaga. Astfel ca, de multe ori, dupa crearea noului “amalgam” politic, mai ceva ca in defuncta USL, “dezbaterea de idei” dintre vechii liberali si fostii pedelisti s-a transformat intr-o veritabila “confruntare a civilizatiilor” politice.

“Cu nasu’ in suflet”!

Cert este ca, in teritoriu cel putin, mai ales la nivelul Capitalei sau a unor alte importante municipii, situatia interna din PNL a ajuns pur si simplu una exploziva. Mai ales acolo unde, detinand functiile de presedinti, reprezentantii fostului PDL incearca sa sune mobilizarea pentru o campanie electorala care se anunta extrem de dificila. Insa vechii liberali s-au ofuscat ca, sub zelul organizatoric al pedelistilor, s-ar ascunde de fapt unele manevre subterane prin care se incearca acapararea unei “felii” cat mai mari din “tortul” rezultatelor la alegerile din iunie. Mai mult, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, nu putini lideri dintre vechii liberali sunt absolut convinsi ca noii lor colegi pedelisti ar fi ramas si acum “cu nasu’ in suflet”. Si ca, la o adica, cel putin o parte dintre acestia ar putea raspunde inca la ordinele personale ale lui Traian Basescu. Cel caruia ar dori sa-i faca de fapt “partie” pentru Primaria Capitalei, prin sabotarea actualului pre-candidat oficial al partidului, Cristian Busoi.

“Nu mai vor unul la unu”

In schimb, dupa cum sustin sursele noastre, vechii pedelisti nu doar ca se arata siderati de acuzele vechilor liberali, pe care le considera deja paranoice, dar se plang la randul lor ca “magareata” campaniei va cadea doar pe umerii lor. Asta daca oamenii lui Atanasiu sau Petrache continua doar sa se tina de combinatii transpartinice, pentru a-si asigura majoritati “imorale” prin consiliile locale sau in conducerile celor mai ravnite companii de stat. Asa ca pedelistii au inceput sa le bata tot mai des obrazul colegilor, inclusiv cu apropouri fatise prin sedintele de partid, cum ca ar vrea sa vada ca “se pune si ceva os de liberal la bataie in campanie”. Mai mult chiar, pedelistii isi banuiesc partenerii ca nu mai vor sa respecte principiul “unu la unu” in ceea ce priveste accederea la functii, principiu care, de altfel, a si stat la baza constructiei noului PNL. De asemenea, la randul lor, vechii liberali nu fac niciun secret ca nu mai sunt chiar asa incantati sa joace “unu la unu” in alegeri, cel putin in privinta marilor orase. Iar cum lucrurile sunt foarte aproape sa scape cu totul de sub control, este clar ca se apropie tot mai mult o “noapte a cutitelor lungi” in partid. Si, culmea, indiferent ce tabara isi va impune suprematia, de aceasta rafuiala fratricida ar putea profita tocmai Traian Basescu. Ceea ce ar face, intr-adevar, ca scenariile vechilor liberali sa nu mai para chiar atat de paranoice.

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.