Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Băsescu: Trecerea Prutului nu e o greșeală, Basarabia e pământ românesc

basarabia e romania

Traian Băsescu dă o nouă palmă Rusiei. De Ziua Armatei, președintele a reiterat că Basarabia este pământ românesc, iar decizia din 1941, când Armata Română a trecut Prutul, a fost una corectă, a spus Băsescu la Carei.

"Vorbim prea puţin de prima poarte a celui de-al Doilea Război Mondial. Şi acolo au căzut ostaşi români care au executat ordinul politicienilor. Niciodată, nimeni n-o să mă convingă că trecerea Prutului a fost o greşeală în istorie. Poate este discutabilă trecerea Nistrului, dar Armata Română, prin tradiţie, şi-a apărat teritoriul naţional, or teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost şi este pământ românesc", a afirmat Traian Băsescu, în discursul rostit la manifestările de la Carei. 

El a menţionat că Ziua Armatei înseamnă jertfa a peste 800.000 de militari români, care au căzut la datorie, care au dispărut, sau au fost răniţi, fără a uita de ostaşii din Războiul de Independenţă şi Primul Război Mondial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.