Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bilanț dezastruos în Siria

chimic siria

Peste 55.000 de persoane au fost ucise în Siria în 2015, din care peste 2.500 de copii, în timp ce ţara este de cinci ani teatrul unui conflict sângeros, potrivit Agerpres.

Acest bilanţ creşte la peste 260.000 numărul total de morţi de la declanşarea conflictului, în martie 2011, victimele fiind în majoritate combatanţi. Numai în anul 2015 au murit 55.219 de persoane, între care 13.249 civili, printre care s-au aflat şi 2.574 de copii, în timp ce în anul 2014 violenţele din Siria s-au soldat cu 76.021 de morţi. 

Majoritatea persoanelor ucise au fost luptători, între care 7.798 de rebeli şi peste 16.000 de jihadişti ai Statului Islamic (SI), ai Frontului Al-Nosra - ramura siriană a Al-Qaida - membri ai unor miliţii care luptă împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

În total, au fost ucise 17.686 de persoane din rândurile regimului sirian, între care peste 8.800 soldaţi ai armatei, peste 7.000 de membri ai miliţiilor pro-Assad şi 378 de membri ai mişcării şiite libaneze Hezbollah, care luptă de partea Damascului. 

Aproximativ 1.214 de combatanţi străini au fost de asemenea ucişi, potrivit OSDO, care dispune de o largă reţea de militanţi şi surse medicale pe teritoriul ţării. De altfel, ong-ul precizează că 274 de persoane decedate nu au putut fi identificate. 

De la declanşarea conflictului, care a început prin reprimarea manifestaţiilor paşnice şi a evoluat într-un război complex, OSDO a înregistrat moartea a 260.758 de persoane, între care peste 76.000 de civili. Luptele s-au soldat de asemenea cu moartea a 40.121 de jihadişti, în timp ce aviaţia rusă şi coaliţia internaţională condusă de SUA au intervenit recent în conflict pentru a lupta împotriva grupărilor teroriste.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.