Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Biografie: Ioana Petrescu - propusă ministru al Finanţelor Publice

ioana-petrescu
Profesoară de economie la Facultatea de Politici Publice de la Universitatea Maryland. Este licenţiată în economie şi matematică la Colegiul Wellesley şi deţine un doctorat şi un masterat în economie de la Universitatea Harvard. Înainte de a fi asistent la Universitatea din Maryland, a lucrat ca membru al National Review Institute la American Enterprise Institute din Washington, DC. Domeniile sale de specialitate sunt finanţele publice, economia de dezvoltare şi economia de securitate naţională. Cercetările sale variază de la impozitarea în ţările în tranziţie şi în curs de dezvoltare, la economii subterane, antreprenoriat şi regulamente economice. Este membru al Asociaţiei Americane de Economie, membru fondator al Asociaţiei privind Economia Securităţii Naţionale. La 4 septembrie 2013, a fost numită în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.