Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Birchall,discuţie cu viceministrul eston despre priorităţile de la Consiliul UE

MAE

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a avut, luni, o întrevedere cu Matti Maasikas, viceministru pentru Afaceri Europene în cadrul MAE eston, context în care a exprimat deschiderea pentru aprofundarea cooperării cu Estonia pe subiectele de interes comun în domeniul coordonat, inclusiv în perspectiva pregătirilor pentru exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în 2019.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, întrevederea care a avut loc în marja participării la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG). Estonia urmează să preia la 1 iulie Preşedinţia rotativă a Consiliului UE iar întâlnirea a prilejuit un schimb de opinii privind dosarele prioritare ale acesteia, cu accent pe temele de interes major pentru România. "Ne propunem să avem în continuare o abordare activă pro-europeană şi să conlucrăm de o manieră activă, în acest spirit, cu viitoarea Preşedinţie estonă", a declarat Birchall, citată în comunicat.

Totodată, în cadrul întrevederii au fost abordate teme de interes aflate în discuţie pe agenda europeană, cu accent pe viitorul UE, negocierile în contextul Brexit, pilonul social al Uniunii Economice şi Monetare, viitorul Cadru Financiar Multianual post-2020 şi rolul politicii de coeziune şi politicii agricole comune, finalizarea Pieţei Unice Digitale, securitate internă a UE, migraţie şi Parteneriatul Estic. "România şi Estonia au viziuni similare pe o serie de dosare europene, inclusiv în ceea ce priveşte extinderea UE şi Parteneriatul Estic", a punctat Ana Birchall, conform Agerpres. Potrivit MAE, cei doi oficiali au convenit o coordonare mai aprofundată şi intensificarea dialogului în perioada următoare, mai ales în contextul în care ambele state vor exercita în premieră Preşedinţia Consiliului UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.