Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Birchall: În negocierile pentru Brexit susţinem principiul toţi pentru unul şi unul pentru toţi

MAE

România susţine o voce unitară, coerentă şi solidară a UE în negocierile pentru Brexit, pe principiul "toţi pentru unul şi unul pentru toţi", a declarat joi, la Luxemburg, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, la finalul primei reuniuni a Consiliului Afaceri Generale în format UE27.

"Negocierile privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană vor avea ca principiu de bază dictonul 'Toţi pentru unul şi unul pentru toţi', ceea ce înseamnă că la reuniunea de astăzi am agreat cu toţii să susţinem o voce unitară, coerentă şi solidară a UE în negocierile cu Marea Britanie şi vom urmări, cu prioritate, asigurarea unui acord echilibrat, în care toate cele patru libertăţi ale Pieţei Unice, inclusiv libera circulaţie a persoanelor/lucrătorilor, să fie reflectate în mod obiectiv şi echitabil", a afirmat Birchall, potrivit unui comunicat al MAE.

Discuţiile miniştrilor pentru Afaceri Europene vor sta la baza adoptării de către liderii UE27, în cadrul reuniunii speciale a Consiliului European din 29 aprilie, a liniilor directoare cu privire la modul de derulare a procesului de negociere cu Marea Britanie în contextul Brexit.

Ana Birchall a precizat că a fost agreat un set de linii directoare consistente şi ferme, care vor fundamenta directivele pe baza cărora vor avea loc negocierile între UE şi Marea Britanie. "Marea Britanie este un partener esenţial al Uniunii Europene şi viceversa. Ne propunem să avem negocieri constructive cu partea britanică, desfăşurate de o manieră corectă şi transparentă. Am reiterat că, pe dosarul Brexit, România are trei priorităţi majore: protejarea drepturilor tuturor cetăţenilor români, a tuturor cetăţenilor europeni care locuiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie, salvgardarea alocărilor bugetare europene aferente Politicii de Coeziune şi Politicii Agricole Comune corespunzătoare bugetului UE 2014 - 2020 şi reducerea impactului asupra rolului global al UE, inclusiv în vecinătatea sa", a arătat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, conform sursei citate.

Birchall a adăugat că acordul de retragere al Marii Britanii din UE ar trebui să constituie o bază solidă pentru o cooperare strânsă reînnoită cu această ţară, în domenii de interes comun, cum ar fi comerţul, securitatea/apărarea şi politica externă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.