stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

BOMBĂ Celebrul Cătălin Voicu va fi eliberat vineri

catalin voicu

Fostul senator PSD, Cătălin Voicu, condamnat la 7 ani de închisoare pentru corupţie, ar urma să fie eliberat anticipat vineri, ca urmare a faptului că a scris şase ”lucrări ştiinţifice” în spatele gratiilor, scrie adevarul.ro.

Totul depinde, însă, de Monitorul Oficial unde nu s-a publicat ordonanţa de urgenţă care suspendă articolul ce facilitează eliberarea înainte de termen a ”savanţilor puşcăriilor”. Şefa Monitorului Oficial spune că ordonanţa ar putea fi încă la Guvern.

Citește și: DETALII inedite despre fratele Laurei Codruța Kovesi: Ce au descoperit oamenii lui Cioloș

Concret, Guvernul a adoptat, pe 3 februarie, două ordonanţe de urgenţă: una care modifica prevederi ale Codului de Procedură Civilă, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, şi o alta care modifica Legea 254 din 2013 privind executarea pedepselor. Această din urmă ordonanţă suspenda pentru şase luni, până în septembrie, prevederea legală care conferea deţinuţilor ce scriu lucrări ştiinţifice beneficiul reducerii pedepsei cu 30 de zile pentru fiecare astfel de lucrare.

Prima Ordonanţa de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial. Cealaltă, nu a fost publicată nici până acum. Asta în condiţiile în care cel puţin patru deţinuţi cu nume sonore urmează să primească în zilele următoare decizii definitive de eliberare anticipată, bazate şi pe ”lucrările ştiinţifice” realizate după gratii.

Citește și:SPECTACULOS Dubai a inaugurat cea mai mare grădină de lumini din lume / VIDEO

Fostul senator Cătălin Voicu ar putea profita. El are deja o decizie de eliberare condiţionată, pronunţată de Judecătoria Găeşti pe 27 noiembrie anul trecut. Prima instanţă a constatat că din totalul de 2.557 de zile (7 ani) pe care le avea de executat, Cătălin Voicu a executat efectiv 939 de zile de închisoare, a stat 476 de zile de arest preventiv şi i se recunosc ca efectuate 296 de zile de muncă, dintre care 116 pentru activităţi lucrative şi 180 de zile pentru cele şase ”lucrări ştiinţifice” pe care le-a scris în spatele gratiilor.

Vineri, pe 12 februarie, instanţa superioară, Tribunalul Dâmboviţa, va judeca recursul înaintat de DNA faţă de eliberarea condiţionată a lui Voicu, iar sentinţa pe care o va da va fi definitivă. Dacă ordonanţa Guvernului care suspendă dreptul de a primi 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică va fi publicată până vineri în Monitorul Oficial, Cătălin Voicu ar trebui să mai stea cel puţin încă şase luni în spatele gratiilor.

Cătălin Voicu a fost condamnat ca urmare a implicării într-o uriaşă afacere de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cătălin Voicu şi judecătorul Florin Costiniu erau intermediarii prin care doi oameni de afaceri, Costel Căşuneanu şi Marius Locic, îşi cumpărau sentinţe în procesele pe care le aveau pe rol la Înalta Curte.

Citește și: VIDEO Mihai Gâdea spune ce a făcut în SUA, unde a fost fotografiat alături de Alina Gorghiu și Dan Mihalache

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.