stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
LIVE Vezi aici prezeța la vot pe județe, actualizată la 5 minute

BOMBĂ de la Inspecția Judiciară: Doi procurorii au dat, altor state, informații secrete

breaking

UPDATE: Conform unor informații, unul dintre procurori este Emilian Eva, cel care a fost arestat și cel care a instrumentat celebrul Dosar ICA, în urma căruia Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doi procurori, după ce aceştia au pus la dispoziţia autorităţilor dintr-un alt stat, în afara cadrului legal, acte de urmărire penală confidenţiale din dosare.

Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Judiciare, acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide dacă îi va sancţiona pe cei doi.

Citește și: Surpriză: Cu ce personaj important s-a iubit senatoarea PNL Doina Tudor, reținută de DNA

Faţă de primul procuror, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea pentru nerespectarea secretului deliberării sau confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi al altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în aceea că a pus la dispoziţia autorităţilor dintr-un alt stat, în afara cadrului legal, acte de urmărire penală confidenţiale.

De asemenea, procurorul nu a respectat dispoziţiile ori deciziile cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori alte obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, prin aceea că a emis un ordin prin care a dispus redistribuirea unor dosare penale cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Citește și: Google face revoluție: Lansează propriul Whatsapp

În plus, procurorul în cauză şi-a exercitat funcţia cu gravă neglijenţă, abatere disciplinară prevăzută de art.99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constând în aceea că a semnat, alături de procurorul de caz, acte procedurale prin care autorităţile unui alt stat au fost informate despre anchetele aflate în derulare în două dosare penale şi a pus la dispoziţia acestora, în afara cadrului legal, acte încheiate în cursul urmăririi penale din aceste cauze.

În cazul celui de-al doilea procuror (suspendat din funcţie), Inspecţia Judiciară a reţinut două abateri de exercitare a funcţiei cu rea-credinţă, prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constând în aceea că: a informat, întocmit şi semnat, alături de prim-procurorul unităţii, acte procedurale şi a pus la dispoziţia autorităţilor dintr-un alt stat, în afara cadrului legal, acte de urmărire penală în scopul declanşării unor investigaţii penale proprii; a redactat şi semnat în nume propriu, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe acorduri privind constituirea unor echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare din alt stat.

Citește și: VIDEO ȘOCANT Șoferul unui tir calcă un om, se dă jos și îl lasă pe o bordură

Totodată, procurorul nu a respectat secretul deliberării sau confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi al altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. lit. j) din Legea nr. 303/2004, constând în aceea că a pus la dispoziţia autorităţilor dintr-un alt stat, în afara cadrului legal, acte de urmărire penală confidenţiale.

Citește și: VIDEO Ea e profesoara de religie care a câștigat Miss Germania pentru prima dată în istorie

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.