Premium
Într-o lume de pigmei, ca să fii remarcat de zei, ar trebui să se dea deoparte ceilalți. Dar, uneori, chiar și în lumea lui Guliver, piticul mai curajos, mai plin de inițiativă, mai cu vervă, va ieși în evidență.
Problema actualilor candidați, care risipesc voturile ”anti-PSD”, este una singură: niciunul nu e lider. Niciunul nu electrizează, nu se arată dornic să vină cu adevărat în fruntea oștilor și să le îndrepte spre un proiect de modernizare a Capitalei. De aceea, din perspectiva lor îngustă, de pitici, văd soluția în retragerea ”celuilalt”.
Poate că nici oamenii nu mai cred în liderii fulminanți pe care să-i urmeze. Cam toți au fost turtiți de DNA în ultimii doi ani. Nu credibilitatea politicului e pusă la îndoială de anchetele procurorilor, ci chiar credibilitatea conducătorilor.
Nici pe partea stângă nu există lideri, dacă asta ar putea fi o consolare pentru dezamăgiții din spectrul de dreapta. Și-atunci intră în funcțiune mecanismele aritmeticii elementare și, bineînțeles, sistemul de vot.
Mai numeroși, cu votul într-un tur, PSD câștigă alegerile la pas. Nu au niciun merit pentru asta, decât poate consecvența mesajului de conservare și băltire cu ajutorul căruia își țin aproape alegătorii captivi, dependenți de bunăvoința statului și temători la orice mică schimbare. Iar aceștia sunt majoritari în România, în termeni relativi.
Și, totuși, de ce PNL, USB și PMP nu se găsesc în aceeași barcă în această campanie electorală? De ce nu mai avem un CDR sau o Alianța D.A., ca odinioară? Doar pentru că nu mai avem un Coposu, un Băsescu sau Stolojan?
Poate că și aici explicația e mai simplă decât ne-am aștepta: diversificarea intereselor și nuanțarea opțiunilor.
Sperietoarea PSD nu mai poate funcționa la aproape de 30 de ani de când moștenitorii PCR au confiscat puterea în România. Cu PSD au fost aliați, chiar și conjunctural, la un moment dat, și liberalii Alinei Gorghiu, și pedeliștii lui Blaga și loialii lui Băsescu și chiar și Nicușor Dan, în vara lui 2012.
Votanții lui Nicușor Dan sunt votanți ”anti-sistem”. Ei nu se pot regăsi în aceeași barcă cu votanții partidelor mari, din simplul motiv ca acestea s-au tot rotit la guvernarea Capitalei sau a țării și nu și-au asumat încă nicio responsabilitate pentru eșecurile repetate.
Loialii lui Traian Băsescu s-au împuținat văzând cu ochii în special după perioada de austeritate 2010-2012, luată în continuare ca reper de adversarii politici în definirea mandatului fostului președinte. Pedeliștii au fugit să se salveze în barca PNL. PMP este un partid izolat. Nimeni nu vrea să se asocieze cu ei.
Cine urmărește politica occidentală, observă că alianțele nu se prea se fac înainte de alegeri, ci după alegeri, atunci când se consfințesc majoritățile ieșite din urne. În campaniile electorale, toate partidele, mai mici sau mai mari, își prezintă oferta proprie, țintesc un segment electoral anume. Nu sunt invocate pericole și dezastre pentru coaliții electorale, decât în cazuri extreme, cum a fost în Franța, dar atunci marii jucătorii s-au folosit chiar de sistemul de vot în două tururi și o adunare tacită a forțelor pentru a ține departe de putere pe extremista Le Pen.
Așadar, intrăm cumva în normalitate din acest punct de vedere. Partidele își urmăresc propriile obiective și încearcă să servească interesele unui segment electoral, pe care îl cultivă cu grijă.
S-a terminat cu politica romantică a răului cel mai mic, a marilor coalizări de forțe pentru a anihila pericole reale sau imaginare. Și din nou ajungem la raportul dintre politic și justiție. Câtă vreme justiția funcționează, alegătorii nu mai apelează la ”ceilalți” lupi ca să le păzească oile.
