stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Bulgaria SE TEME de Rusia: Ce au publicat vecinii de la Dunăre într-un raport, în premieră absolută

Bulgaria-flag-600x409

Guvernul Bulgariei consideră Rusia drept una dintre principalele ameninţări externe, potrivit unui raport de securitate naţională pe 2016, care a fost aprobat de către executivul de la Sofia şi trimis spre coordonare parlamentului, scrie în ediţia sa de miercuri cotidianul Sega, citat de agenţia bulgară de presă BTA.

Pentru prima dată, notează sursa citată, un document guvernamental bulgar foloseşte astfel de termeni duri împotriva Moscovei. ''Acţiunile Rusiei reprezintă o sursă de instabilitate regională şi de ameninţare a obiectivului nostru cheie: o Europă unită, liberă şi paşnică'', se afirmă în raport.

Citește și: Victorie URIAȘĂ pentru Donald Trump: Ce a hotărât Curtea Supremă a SUA în privința refugiaților

Provocările în materie de securitate cresc, mai ales în zona Mării Baltice şi a Mării Negre, precum şi în estul Mării Mediterane, unde Rusia îşi consolidează capabilităţile militare şi îşi intensifică operaţiunile militare.

La acestea se adaugă conflictele persistente de la periferia şi din vecinătatea Europei, care devin o sursă de instabilitate şi de insecuritate de durată'', se afirmă în document, care a fost semnat de către miniştrii guvernului şi personal de către premierul Boiko Borisov.

Citește și: Germania îi dă o nouă lovitură Turciei: Pe ce listă va fi inclusă Ankara din cauza lui Erdogan

Autorii raportului analizează pe larg rolul Rusiei, mai ales într-o lumină negativă. O altă problemă semnalată este înrăutăţirea relaţiilor Rusiei cu NATO şi Uniunea Europeană, anunță Agerpres.

Acestea pun la o încercare serioasă arhitectura de securitate europeană, consideră raportul. Riscurile pentru securitate naţională în 2016 includ de asemenea revendicări persistente sau noi din partea ţărilor vecine pentru existenţa unor minorităţi care nu se regăsesc în Bulgaria, pe fondul intensificării asimilării minorităţilor bulgare în alte ţări din regiune şi a încălcării drepturilor lor, continuarea ostilităţilor în Siria, presiunea migraţiei asupra Uniunii Europene, posibilitatea ca fluxul migratoriu să fie folosit pentru infiltrarea unor celule extremiste, Brexitul, se mai spune în raportul guvernamental bulgar.


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.